Darurile. ”N-am lipsă de nimic, cerul şi pământul sunt ale Mele”

Un om evlavios s-a dus odată să cerceteze Ierusalimul şi Betleemul unde S-a născut şi a trăit Hristos. A văzut şi ieslea unde S-a născut Mântuitorul şi se gândea el, cu ce ar putea răsplăti iubirea şi darul lui Hristos, Care S-a pogorât într-o iesle smerită pentru mântuirea noastră.

Frământat de gândul acesta, noaptea a visat că vedea Pruncul Sfant în ieslea peşterii şi, apropiindu-se de El, I s-a închinat, zicându-I:

– Doamne Iisuse, cum tremuri Tu pentru mântuirea mea! Cu ce să-Ţi răsplătesc eu dragostea Ta? Pruncuţul i-a răspuns:
-Dă slavă lui Dumnezeu şi nu te mira, căci Eu Mă voi smeri şi mai mult pe Crucea Golgotei.
-Trebuie să-Ţi dau ceva, Copilaş iubit, vreau să-Ţi dau toţi banii mei, a zis creştinul.

Copilaşul Iisus răspunse:
-N-am lipsă de nimic, cerul şi pământul sunt ale Mele… Banii dă-i săracilor, ca şi când Mi i-ai fi dat Mie.
-Dar eu trebuie să-Ţi dau ceva, căci altfel am mare durere, zise creştinul .
-Dacă eşti atât de darnic, răspunse atunci Copilaşul, dă-Mi Mie păcatele tale, dă-Mi gândurile tale şi osânda ta, ca să le iau pe umerii Mei, să le ridic pe cruce şi să te scap de ele.

Iisus Mântuitorul şi astăzi acest dar îl primeşte de la noi: păcatele noastre. Ele sunt darurile oamenilor către Cel care ne poarta de grijă.
Tot ce este rău în noi Hristos este gata să ia asupra-Şi ca să ne scape .
În schimb, şi noi trebuie să luăm lumină din lumina Lui şi viaţă din viaţa Lui prin naşterea Sa minunată care este continuuă şi veşnică pentru fiecare din noi în parte.

sursa: preotvictor.blogspot.ro