7 sfaturi pentru fiica mea – Scrisoarea unui tată

tata si fiica

Fiica mea,

Ieri parcă erai cât o buburuză. Ai crescut, nu mai ești o puștoaică care așteaptă să-i crească dinții. Și pentru că ai crescut, sufletul mi-a dictat următoarele rânduri:

Nu căuta iubirea cu disperare, căci așa nu vei găsi decât iluzie și dezamăgire. Mama ta m-a învățat, când eram noi mai tineri, să am răbdare. O răbdare de fier uneori, când simțeam că secunda este an și anul deceniu. Și simțeam cum deznădejdea îmi bate la ușă deghizată în fericire. Să nu-i deschizi ușa, orice ți-ar spune – nu degeaba ți-am citit când erai mică povestea cu capra și cei trei iezi! Imaginează-ți că lupul e tocmai deznădejdea.

Ție, pentru că te iubesc enorm, îți scriu câteva sfaturi, deși știu că nu avem aceeași relație pe care o ai tu cu mama ta. Sunteți femei, vă înțelegeți mai bine. Iar eu, fiind bărbat, îți voi vorbi despre bărbați. Despre ce ar fi bine să alegi, însă nu are caracter de obligativitate, tu fiind liberă să alegi.
Când te decizi să nu mai hoinărești în căutarea identității și când vei vrea un bărbat lângă tine pentru tot restul vieții să ții cont de următoarele lucruri:

1. Să nu te uiți doar la ambalaj. Draga mea fată, ambalajul, după ce stă prea mult la soare, îngălbenește, se urâțește și ce vei face apoi? Ambalajul este subțire și nu îți va ține de cald în nopțile de iarnă, geroase și acoperite de zăpadă. Ambalajul nu îți va ține nici de foame, nici de sete. Degeaba e frumos dacă e prost. Sau meschin ori egoist. Sufletul tău cu ce se alege?

2. Să nu conteze câți bani are. Să nu te arunci în brațele ușorului, ci să muncești să fii independentă. Să nu atârni de portofelul lui pentru că, în cele din urmă, vei deveni supusa lui. Și dacă pleacă, tu cu ce rămâi? Merită să ai tot ce vrei în schimbul sufletului tău? Ești iubită sau femeia ce-i curăță toate mizeriile?

3. Să promită puțin și să facă mult. Dacă vrei să îți împarți viața cu un bărbat, alege unul practic, unul care știe că promisiunile lui prind valoare când sunt argumentate cu fapte. Un bărbat care mai mult vorbește decât face, îți va spune mai mult decât simte cu adevărat.

4. Să iubești fără temeri. Să nu te temi dacă simți că inima își ia zborul din pieptul tău și va ateriza fix pe sufletul lui. Să nu frângi zborul de teama de înălțime. Iubirea te înalță. Să nu iubești cu jumătăți de măsură pentru că vei avea jumătate de suflet gol, iar cea mai mare fericire e când ai sufletul plin de persoana pe care o iubești.

5. Să ierți, fiica mea. Dar să ierți doar ce nu îți calcă în picioare demnitatea. Să nu ierți dacă își șterge bocancii cu sufletul tău. Sufletul îți va spune ce să ierți și să rămâi și când să pleci, Nu te amăgi singură crezând că vei muta muntele din fața ta. Oamenii se schimbă temporar – un fel de vacanță a firii, însă orice vacanță are și un sfârșit, nu?

6. Să nu fii geloasă. Știu că acum suntem încurajați, mai mult ca niciodată, să ne subjugăm unul pe altul. Tu să nu faci greșeala asta și nici să nu îi accepți lui. Tu să înțelegi că iubirea este libertate – mai știi rândunica rănită de care ai avut tu grijă, când erai mai mică? Ei, ai văzut cum făcea cercuri în aer, zbura când spre soare, când amețitor către pământ? Cam așa să vezi libertatea sufletului – un zbor continuu.

7. Să nu vă mințiți. Să nu nașteți minciuni, căci apoi veți intra într-un cerc vicios din care doar separarea vă va mai scoate. Iubirea este străină de himere. Să nu crezi că poți minți doar o dată – prima dată este mai greu, apoi pierzi șirul. Dacă te minte el, pleacă și caută bărbatul care își poată asuma faptele, vorbele și iubirea ta. Nu accepta lângă tine un papă-lapte.

Fata mea, tu să fii femeie frumoasă la chip, minte și suflet. Să fii o femeie puternică și să nu înțelegi că puternic înseamnă să nu plângi. Dacă plângi, umărul meu va fi mereu aici pentru tine. Să îți călești mintea și sufletul, să înveți lecțiile vieții – sunt cele mai importante. Să ai grijă de tine! Tata te iubește!

Surse: thediaryofadam.com, Lumina pentru candela din suflet

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *