Care este folosul citirii regulate al Psalmilor?

Puţini credincioşi şi chiar monahi mai citesc astăzi Psaltirea. Care este folosul citirii regulate a Psalmilor?

Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în şoaptă la ascultare sau mergând pe cale. Puţini dintre credincioşi mai ştiu astăzi Psalmul 50. Este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Psaltirii, frumuseţea duhovnicească a psalmilor. Cândva se rostea în ison sau era cântată, imitând pe sfinţii îngeri. Dar să nu uităm că cititul psalmilor este trupul rugăciunii, iar înţelesul adânc al acestora formează sufletul rugăciunii. Trupul fără suflet este mort. Adică citirea psalmilor fără cugetare şi atenţie aduce puţin folos.

Unii credincioşi spun că nu citesc Psaltirea pentru că le face diavolul multe ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?

Se tem de psalmi pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde pe diavoli ca şi cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu aceasta părinţii de demult făceau minuni şi alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceştia sunt creştini fricoşi, care vor să iasă la luptă cu diavolii, fără arme. Or, dacă nu avem arme bune la noi, îndată diavolul ne dezarmează şi ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. Psaltirea unită cu postul şi smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea sfinţii izgoneau diavolii din lume şi coborau pe îngeri pe pământ, căci cine citeşte psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei.

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. luminita spune:

    multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea de-a invata psalmul 50 pe de rost asa il pot spune si de cite ori pot pe zi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *