Două arătări minunate ale Sfinților Evstratie, Avxentie, Evghenie, Mardarie și Orest

mardarios-kai-evghenios

La Metocul Mănăstirii Néa Moní din Hios

Cuviosul Nicodim Aghioritul spune că nu poate tăcea în fața unei asemenea minuni preaslăvite pe care au făptuit-o acești Cinci Sfinți Mucenici Evstratie, Avxentie, Evghenie, Mardarie și Orest, la un metoc al Noii Mănăstiri din Hios, metoc închinat acestor cinci Sfinți Mucenici. Minunea a fost relatată mai întâi de evlaviosul protopresviter Nicolae Malaxós din Náfplio.

Metocul acesta era aprovizionat și chivernisit cu toate cele de trebuință de către mănăstire, chiar și în cele ale prăznuirii Sfinților de hram. S-a întâmplat însă, ca într-un an să fie o iarnă grozavă la vremea hramului Sfinților Cinci Mucenici, așa încât, din pricina frigului și a zăpezii, nu numai că părinții mănăstirii nu puteau coborî la metoc ca să aducă cele de trebuință praznicului, după obicei, dar nici creștinii nu au putut veni la biserică. Și dacă la vecernie tot au venit câțiva, la utrenie a venit la biserică doar preotul de rând și, aprinzând candelele, a bătut toaca și a dat binecuvântarea ca să citească slujba.

Mănăstirea Néa Moní din Hios

Mănăstirea Néa Moní din Hios

Atunci au intrat în biserică cinci oameni cuviincioși și cu bună rânduială. După purtare și veșminte se vedea că sunt străini de loc, iar după chip păreau cu totul asemănători celor Cinci slăviți Mucenici Evstratie, Avxentie, Evghenie, Mardarie și Orest, așa cum se vedeau zugrăviți în sfintele icoane. După ce au intrat aceștia în biserică, doi s-au așezat în strana dreaptă, alții doi în strana stângă, în timp ce al cincilea, care semăna cu Sfântul Orest, s-a așezat la analog. Când venea vremea citirilor, acesta împlinea ascultarea de canonarh și citea cu glas strălucit și curat, în timp ce ceilalți patru, care stăteau la dreapta și la stânga în strană, psălmuiau cu glas preadulce și melodios sfintele cântări. Preotul, văzând și auzind acestea, s-a bucurat și s-a veselit întru sine, slăvind pe Dumnezeu, Care i-a trimis asemenea ajutoare spre săvârșirea slujbei, de vreme ce în tot acest timp nu-i venise nici un alt ajutor. Preotul era uimit și se minuna pe de o parte de asemănarea celor cinci cu Sfinții din icoane, iar pe de altă parte de bunăcuviința și harul citirii lor, precum și de preadulcea melodie a glasului lor. Din această pricină se întreba cine să fi fost cei ce veniți și nu știa ce să facă, pentru că înainte de utrenie ar fi vrut să îi întrebe cine sunt, dar văzând seriozitatea și bunăvoința pe care o aveau la slujbă, a hotărât să îi întrebe, totuși, la sfârșit.

La vremea când trebuia să se citească din sinaxar despre martiriul Sfinților, din mijloc a citit tânărul care părea asemănător Sfântului Orest, cu multă îndrăzneală și glas strălucit, iar ceilalți patru cu multă bună plăcere și mare atenție ascultau cele ce se citeau. Când citețul a ajuns acolo unde spune că Agricola, mai marele Sevastiei, a poruncit să fie adus un pat de fier înroșit în foc pe care să fie întins Orest, tânărul nu a citit așa cum era scris, anume că Orest s-a înfricoșat, ci a schimbat verbul și în loc de ”s-a înfricoșat” a citit că Orest ”a zâmbit”.

Auzind aceasta cel care semăna cu Sfântul Eustratie, și-a ridicat privirea și ațintindu-l pe citeț, i-a zis: ”De ce ai schimbat cuvântul și nu spui așa cum stă scris? Citește-l din nou a doua oară, așa cum este”. Acela, citind a doua oară, din nou a schimbat cuvântul, rușinându-se oarecum să spună că Orest s-a înfricoșat. Atunci Sfântul Eustratie, pentru că el era, i-a spus cu glas mai puternic: ”Citește cele scrise așa cum ai pătimit, pentru că n-ai zâmbit când ai văzut patul, ci te-ai înfricoșat”.

În cele din urmă, cei cinci s-au făcut nevăzuți, iar preotul, văzând acest lucru străin și înfricoșat, a rămas fără grai multă vreme. Când și-a revenit întru sine, a încheiat slujba singur, cum a putut, iar creștinilor care au venit mai apoi, le-a povestit după Liturghie arătarea aceasta și, cu toții, l-au slăvit pe Dumnezeu, Cel ce minunați îi face pe Sfinții Săi. Amin!

La Schitul Sfintei Ana din Sfântul Munte

Cele de mai jos le povestește un Bătrân de la Schitul Sfintei Ana din Sfântul Munte, despre zugrăvirea kyriakonului, adică a bisericii centrale a Schitului. Pictorii Athanasie și Constantin ceruseră o sumă exagerat de mare de la părinții aghianiți pentru zugrăvirea kyriakonului Schitului Sfintei Ana. Părinții, fiind săraci, nu aveau, desigur, atâția bani, așa că pictorii au plecat înspre partea Marii Lavre, spre marea întristare a aghianiților. Pe drum însă au întâlnit cinci oameni ”neobișnuiți”, pe care numai privindu-i primeau insuflare.

– Binecuvântați, au spus pictorii.

– Domnul, au răspuns într-un glas cei cinci și au întrebat:

– Cine sunteți și unde mergeți?

– Suntem pictori de biserici și plecăm de la Sfânta Ana pentru că nu am putut ajunge la o înțelegere cu părinții în privința banilor, ca să le zugrăvim kyriakonul.

Atunci, unul din cei cinci, cel care părea să fie mai mare între ei, le-a spus cu asprime:

– Ce ați făcut voi e de neîngăduit… E posibil să cereți atâția bani de la niște părinți lipsiți de averi, de vreme ce sunt cu toții monahi? E posibil? Uite, și cei patru frați ai mei spun același lucru. Sunteți de acord, Avxentie, Evghenie, Mardarie și Orest?”.

– Da, la fel gândim și noi, Evstratie!

Cei doi iconari s-au pierdut cu firea, înțeleseseră că au de-a face cu niște sfinți. Aceia le-au mai spus și următorul lucru:

– Să vă întoarceți și să pictați kyriakonul și cât vă dau părinții, atâta să luați, zicând «să fie blagoslovit!», nimic altceva. De asemenea, în partea stângă să îi zugrăviți pe cei Cinci Mucenici Evstratie, Avxentie, Evghenie, Mardarie și Orest.

Îndată după aceasta, cei cinci au dispărut de la fața ochilor uimiți ai celor doi pictori, care, copleșiți, își tot făceau semnul crucii pe drumul de întoarcere către schit, unde au pictat în chip deosebit kyriakonul, după ce mai înainte le-au istorisit minunea părinților schitului.

Cei Cinci Mucenici, așa cum sunt zugrăviți în kyriakonul Schitului Sfintei Ana

Cei Cinci Mucenici, așa cum sunt zugrăviți în kyriakonul Schitului Sfintei Ana

Tropar, glasul 3:

Statornicia purtătorilor de biruință, cei cinci la număr: Evstratie și Avxentie împreună cu ceilalți luptători, înfruntând cu îndrăzneală focul și celelalte chinuri, au primit de la Hristos cununile măririi. Căruia se și roagă să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul 2, podobie: Pe Născătoarea de Dumnezeu…

Luminător prealuminos te-ai arătat celor ce ședeau întru întunericul necunoștinței, purtătorule de biruință, că agonisindu-ți credința ca un scut, nu te-ai temut de semețiile vrăjmașilor, Evstratie, arătându-te mai bun vorbitor decât ritorii.

Reproducem mai jos și două rugăciuni pe care le citim la slujba Miezonopticii. Prima este a Sfântului Mardarie, iar a doua a Sfântului Evstratie.

Rugăciunea Sfântului Mardarie

Stăpâne, Doamne, Părinte Atotputernice, Doamne, Fiule Unule-Născut, Iisuse Hristoase și Duhule Sfinte, o Dumnezeire, o Putere, miluiește-mă pe mine, păcătosul, și cu judecățile pe care le știi, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!

Rugăciunea Sfântului Evstratie

Slăvindu-te, Te slăvesc pe Tine, Doamne, că ai căutat spre smerenia mea și nu m-ai dat în mâinile vrăjmașilor, ci ai mântuit din nevoie sufletul meu. Și acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta și să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu și dureros îi este să iasă din acest ticălos și întinat trup al meu. Ca nu cândva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l întâmpine și să-l împiedice întru întuneric, pentru păcatele cele făcute de mine cu neștiința și cu știința în viața aceasta, milostiv fii mie, Stăpâne, și să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al viclenilor diavoli, ci să-l ia îngerii Tăi cei străluciți și luminați. Dă slavă numelui Tău celui sfânt și cu puterea Ta mă ridică la dumnezeiasca Ta judecată. Când mă va judeca, să nu mă apuce pe mine mâna stăpânitorului lumii acesteia, ca să mă arunce pe mine, păcătosul, în adâncul iadului; ci stai lângă mine și-mi fii mântuitor și sprijinitor; pentru că muncile acestea trupești, veselie sunt robilor Tăi. Miluiește, Doamne, sufletul meu cel întinat cu patimile vieții acesteia și curat pe el, prin pocăință și mărturisire, îl primește, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!

Sursa: pemptousia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *