Rugăciune către Preasfânta Treime, a Sfântului Simeon Metafrast
Părinte, Fiule și Duhule, Treime Sfântă, bunătate neîmpuținată Care tuturor Se revarsă, frumusețe mult-îndrăgită Care nu are sațiu, îndură-Te, curățește-mă și mă mântuiește.
Am păcătuit, am nelegiuit și m-am stricat; am păcătuit, m-am lepădat și m-am osândit; am păcătuit, am nedreptățit și m-am abătut; am păcătuit, am făcut păgânătate și am greșit.
Am fost prunc, dar cu chip întuneos și înnegrit; copil, plin de rușine; copilandru, spurcat și netrebnic; tânăr, plin de aprindere nesățioasă; bărbat, îndărătnic și cu totul necurat, urât și netrebnic, spurcat și cu totul întinat; cărunt, putreziciune pângărită.
Că din scutece am lepădat nebunește darul cel dumnezeiesc al Duhului, care este de la Sfântul Botez. M-am spurcat cu necurăția păcatului și m-am întunecat cu întunericul neastâmpărării. Din pruncie am alergat la lucruri pângărite și până la bătrânețe am lucrat cu desfrânările. Tot darul cel bun l-am trecut cu vederea și am săvârșit toată păgânătatea. M-am întinat cu noroiul răutății; m-am lipsit de faptele cele bune și de suflet hrănitoare; m-am îndepărtat de darurile dumnezeiești și m-am înstrăinat de bunătățile cele veșnice. Am lepădat haina cea luminoasă și sfințită, de sus țesută, și nu am voit viața cea feciorească. Nu am iubit purtarea celor înfrânați, ci m-am îmbrăcat cu haina cea neagră a patimilor, cu îmbrăcămintea cea putredă, leproasă și întunecată, cu veșmântul cel cu totul întinat, cu sacul cel urât și cu porfira putreziciunii. Am rupt veșmântul nestricăciunii și m-am îmbrăcat cu lucrurile necinstirii. Am urât ochiul cel curat și m-am împrietenit cu ochiul desfrânat și, în tot locul, în toată vremea, am lucrat faptele cele urâte ale neînfrânării. Am alungat de la mine frica Ta și darul Tău cel curățitor și am fost stăpânit de dorința cea aprinsă spre păcat. Făclie fiind, m-am desfătat întru pângăriri. În tot chipul am săvârșit faptele cele urâte și cu covârșire am lucrat lucrurile cele spurcate, și până la bătrânețe am fost stăpânit de înerșunare. Îmbrăcat fiind cu haina nemuririi, acum o port pe cea a morții. Eu, cel ce am primit toată mireasma cea bună, am îmbrățișat toată putoarea ea rea. Am greșit cerului, aerului, mării și întregii zidiri. M-am lipsit de toată avuția cea părintească. Și acum înaintea ochilor Tăi păcătuiesc și nu sunt vrednic a căuta în sus.
Primește-mă pe mine, fiul cel desfrânat, care m-am făcut urât și groaznic, și mă iartă. Că, iată, am căzut în noaptea vieții, în întunericul patimilor și în prăpastia tartarului celui stricător de suflet. Strălucește-mă cu raza pocăinței și mă izbăvește de iad și de întunericul cel mai din afară pe mine, cel ce am căzut între tâlharii cei neîmblânziți, care m-au lăsat plin de răni și de putoare. Izbăvește-mă de rănile patimilor celor sufletești, cu ploile cele preadulci ale pocăinței. Eu însumi m-am abătut spre spurcăciuni și de bunăvoie m-am dat spre lucruri pângărite; ci umple-mă iarăși de bună mireasmă. Eu însumi m-am lipsit de acoperământul cel dumnezeiesc și de voie m-am dezbrăcat de darul Duhului. Am zis că voi păzi cuvintele Domnului și că voi umbla pe cărările mântuirii, dar mai mult am lucrat cele necurate și am alergat la faptele cele rele. Am zis că voi primi frica Ta cea hrănitoare de suflet și mă voi încinge cu ea spre mântuire, dar am primit nepăsarea cea vătămătoare de suflet și m-am încins cu fărădelegea. Vai, cum am făgăduit, înaintea îngerilor, că-mi voi curăți sufletul și-mi voi subția gândul, și-mi voi alege viața cea sfințită. Am făgăduit că voi alunga de la mine toată necurăția și voi lucra toată curăția, dar am băgat înăuntrul meu viclenia și m-am întins spre lucrurile nedreptății. Am făgăduit că voi călători pe calea cea strâmtă a întregii înțelepciuni și a liniștirii celei sfințite, dar mai mult am alergat la desfrânări și am alunecat în necurății. Vai, cum s-a dus de la mine darul cel dumnezeiesc al Duhului! Vai, cum am pierdut sfințenia trupului! Vai, cum m-am făcut necurat și lepros și am fost aruncat afară din curțile cele sfinte! Purtând eu, întunecatul și necuratul, chipul cel dumnezeiesc și mare al monahilor, am săvârșit necurățiile celor neastâmpărați. Având căruntețe, nu am câștigat întreaga înțelepciune. Stingându-mi-se lumina ochilor, slăbindu-mi-se inima și tremurânu-mi mâinile și picioarele, nu mi s-au omorât patimile, nici nu s-au îndepărtat gândurile cele rele. Vai, mie! Cum în atâta vreme, nu am câștigat nepătimire, ci m-am împărtășit lucrurilor și năravurilor satanei și dracilor lui? Ci, o, Treime Sfântă, învrednicește-mă ca, de acum înainte, să mă înfricoșez de-a pururea de văpaia gheenei, de focul cel atoatemâncător și de marea cea arzătoare, de moarte și de judecată, și e cercetătorii cei amari ai cugetelor care, împreună cu faptele, îmi vor aduce de față și cuvintele, și gândurile cele netrebnice și mă vor pârî atunci pe mine, cel cu totul întinat, de robirile cele grele ale minții mele, de lucrările răutăților, de gândurile cele urâte și de toate celelalte fapte rele ale mele. Învrednicește-mă, o, Treime Preasfântă, a mă izbăvi de toate acestea și să nu mă arăți materie de ars a cuptorului celui veșnic, nici mâncare fiarei celei gândite. Oprește creșterea răutății celei vechi din mine și ușurează-mi sarcina greșelilor mele, ca să mă întorc de la viclenia cea urâtă și să mă abat de la toată răutatea cea silnică. Ridică-mi mintea mai presus de patimile mele cele spurcate, cu anevoie de ținut și unite cu firea. Fă-o primitoare e cuvântul cel dumnezeiesc și, cu puterea Ta, întărește-mi neputința mea. Luminează-mi întunericul inimii mele cu lumina Ta, curățește-mi simțirile prin curăția Ta și mă izbăvește de rana răutății celei stricătoare de suflet. Răpește-mă nevătămat de la diavolii cei potrivnici și de la tirania lor cea cumplită și silnică. Și dăruiește-mi darul dumnezeiescului Duh, ca să fac cuvintee Tale, să împlinesc poruncile Tale și să mă tem de Tine cu frica cea lucrătoare; să fac cele ce-Ți plac Ție și să mă mântuiesc. Curățește-mă de necurăția și spurcăciunea trupului. Păzește-mă neîmpiedicat, ca ziua să alerg cu bună rânduială pe cărările cele dumnezeiești. Izbăvește-mă de lucrurile cele fără de rod, de osteneala nefolositoare, izvodite de diavoli sau de inima mea cea întunecată. Ce voi face în vremea morții, în ziua judecății celei înfricoșate, când nelegiuirile mele, bătăile cele spinoase ale conștiinței, mustrările cele amare și săgețile cele înfocate ale faptelor mele celor rele mă vor arde și mă vor pârjoli? Cine le va putea schimba sau cine le va stinge? Lucrarea răutății m-a aruncat în foc. M-am înstrăinat de răspunsul cel bun la Judecată. Ce voi auzi: Nu te cunosc pe tine, necuratule, departe de bunătăți, plinule de răutate și de viclenie; suflete întunecat și netrebnic. Tăierea morții este aproape și sabia sfârșitului mă amenință. Îngerul cel de foc se pogoară cu iuțime și seceră inimile cele neroditoare cu sabia sa cea de foc. Vai, mie, că se apropie și de mine și se arată cu totul nemilostiv. Nu mai am nici un sprijin. Nimeni nu-mi mai ajută mie, lepădatului. Nimeni nu aude tânguirile mele și suspinurile inimii mele.
Vai, inimă, numai tu singură știi durerile mele cele tainice.
O, suflete al meu, te văd pe tine întunecat și îngălbenit de frică, nesuferind moartea cea amară; te văd plin de lacrimi, posomorât, nesuferind vederea îngerului; te văd trist, împilat, lepros și cu totul netrebnic; te văd gol, întinat și plin de răni. Vai, cum te vei duce de aici? Cum vei suferi pârile diavolilor? Și cum vei suspina din adâncul iadului? Mai înainte de judeată ești osândit; mai înainte de întunericul cel de acolo, de întuneric ești cuprins; mai înainte de gheenă, lucrurile gheenei ai lucrat și mai înainte de tartar, în prăpastia lui ai căzut. Vai, cum te vei scula la judecată, suflete al meu? Cum vei sta înaintea Judecătorului? Trist, întunecat, înfricoșat și plin de lacrimi, legat împreună cu trupul cu lanțurile nedezlegate ale greșelilor făcute. Cum vei suferi împreunarea cu cei osândiți și cu mulțimea diavolilor? Și cum vei suferi auzind: Să te duci întru întuneric, ca să te arzi întru toți vecii?
Dar, dacă acum, mai înainte de a se arăta sabia morții, vei lăcrima și suspina, poate se va arăta milostiv ție Stăpânul; poate, te va împreuna cu cei mântuiți.
Deci, inimă a mea, suspină mai înainte de sfârșit și te roagă cu frică și cu cutremur, zicând: „O, Părinte, Fiule și Duhule, Treime Sfântă, mântuiește-mă în dar pe mine, cel lipsit de orice vrednicie, curățește-mi sufletul de greșale și de intinăciuni. Stăpânește cugetele inimii mele, îndreptează-mi sufletul meu spre tânguire și împărățește peste socotelile minții mele, ca să-mi plâng vinovățiile mele cele multe, să-mi plătesc datoriile cele nenumărate lăcrimând, suspinând și tânguindu-mă cu amar.
O, Doamne al meu, Atotțiitorule, slobozește-mă pe mine, robul patimilor, cel plin de rușine, de întunericul cel mai din afară, de gheenă și de rușinea cea veșnică. Luminează-mi mintea cu lumina Ta. Întemeiază-mi gândurile mele cele îngrozite care, ca niște vinovate, tremură și se tânguiesc, ca să săvârșesc rugăciuni curate și neîncetate. Curățește-mi mintea, dăruiește-mi liniște sufletească, omoară-mi voile cele urâte și ajută-mi să defaim lucrurile cele trecătoare. Dăruiește-mi cugetul cel smerit și dragoste. Inimii mele, dă-i lacrimile cele făcătoare de veselie. Nu mă lăsa lipsit de tânguirile cele sfinte și de suspinurile cele pline de mir. Ajută-mi să biruiesc, cu puterea înfrânării, pântecele cel fără de rușine și înfocat, care m-a întunecat, m-a spurcat, m-a netrebnicit, m-a prăpădit și cu totul m-a biruit. Și acum îmi aprinde gânduri urâte, afundându-mă în întunericul iadului și în bezna cea mare. Mâhnirea cea zadarnică, aprinderea inimii, mânia cea iute, zavistia, întunecarea lenevirii și norul trândăvirii mi-au alungat darul Duhului. Slava cea deșartă și lauda cea stricăcioasă mi-au adus necinste peste măsură, iar mândria m-a împresurat cu nebunia patimilor. O, inimă de trei ori ticăloasă, suspină cu amar! Preasfântă Treime, izbăvește-mă de patimile mele și luminează-mi întunecarea mea; învrednicește-mă să plâng, să lăcrimez și să mă tânguiesc în toată vremea. În ceasul în care Judecătorul va ieși la judecată, se va clătina cerul, va tremura pământul; marea se va îngrozi și toată zidirea se va înfricoșa; pretutindeni vor răsuna trâmbițele, rânduielile celor fără trupuri vor alerga cu iuțeală, heruvimii vor sta de față cu frică și serafimii se vor înspăimânta cu cutremur, iar sufletele cele netrebnice și întinate vor fi trimise în chinuri. O, Doamne, când vei ședea pe scaun preaînălțat și mă vei judeca pe mine, osânditul, să nu mă împreunezi cu iezii cei blestemați, ci cu oile cele fericite, ca să mă desfătez în lăcașurile cele rânduite drepților.
O, lumină întreit strălucitoare! O, Treime Preasfântă! Treime după fețe și unime după ființă, mântuiește-mă mai presus de nădejde pe mine, cel ce cred în Tine; arată-mă împărat peste patimi; slobozește-mă de tot păcatul; luminează-mă și mă înfrumusețează pe mine, cel întunecat. Caută spre mine cu ochi milostiv și-mi dăruiește înger de pace purtător de raze, păzitor al sufletului și al trupului, ajutător, învățător, părtinitor, povățuitor și îndreptător către mântuire. Usucă-mi izvoarele răutăților mele și-mi izvorăște ploi de lacrimi, că nu celor fără prihană și străluciți le-ai hotărât îndreptare prin mărturisire, ci mie, netrebnicului și spurcatului, mi-ai dăruit chipuri de pocăință, căci nu este fel de răutate și de viclenie pe care să nu-l lucrez în toată vremea și în tot locul. Și acum, îmi plec grumazul și genunchii înaintea măririi Tale, rugându-mă bunătății Tale. Lasă-mi mulțimea greșalelor mele și mulțimea datoriilor. Să nu mă lipsești de bunătățile cele veșnice; să nu mă scoți afară de la masa cea nemuritoare; să nu mă înstrăinezi de bucuria sfinților. Ci mă învrednicește împărtășirii celei sfințite, spre ștergerea greșalelor mele celor multe, spre dezlegare, spre curățire și mântuire. Iar în ceasul cel de pe urmă și amar al morții, trimite-mi îngeri blânzi și luminați, care să îndepărteze cetele diavolilor și să-mi răpească sufletul din munci și fără de păcat să-l suie sus, către Împăratul Cel întreit strălucitor, Care să-l învrednicească bucuriei sfinților.
Primește, Preasfântă Treime, ca mijlocitoare pentru mine, bunătatea, nerăutatea, nepomenirea de rău, milostivirea și îndurarea Ta cea desăvârșită; primește ca mijlocitoare pe Maria cea mai înaltă decât puterile cerești, pe veselitoarea inimii, Maica și Fecioara, scara cea dumnezeiască, toiagul cel însuflețit și scaunul cel de foc; primește ca mijlocitoare cetele cele slobozitoare de fulgere ale cereștilor îngeri fără de trupuri; primește mijlocitor pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, lumina cea purtătoare de raze, pe cel ce, din scutece, a fost propovăduitor și de Dumnezeu grăitor, pe cel ce mai înainte de Stăpânul a strălucit celor din întuneric; primește mijlocitoare cetele apostolilor, ale proorocilor, patriarhilor, mucenicilor și ale tuturor sfinților celor purtători de lumină. Ca să Te binecuvintez, să Te măresc, să-Ți mulțumesc și să Te laud pe Tine, pe Care Te binecuvintează puterile cerești în vecii cei nemărginiți. Că Ție Ți se cuvine toată slava, cinstea și stăpânirea întru toți vecii cei nesfârșiți. Amin.
Pocăința, poarta împărăției, (cele mai cutremurătoare rugăciuni, învățături și vieți de pocăință ale Sfinților Părinți), Epifania, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, 2003, pp. 61-70
