Ciobanul care a mers în Rai

„Pe acest cioban, care a mers în Rai, îl numeam Mavrogheni (Barbă neagră), pentru că avea barbă neagră și trăia departe de lume, împreună cu femeia sa și cu oile sale. Și cobora în sat numai atunci când trebuie să vândă brânza și să cumpere cele de trebuință”, a început să spună Procopie.

„Într-o zi, pe când se afla în sat pentru treburile sale, a mers la biserică să aprindă o lumânare, pentru că era temător de Dumnezeu și un om cu suflet bun. În biserică preotul le vorbea sătenilor, spunându-le despre calea cea dreaptă a lui Dumnezeu, care merge drept în Rai, dacă nu o luăm la dreapta sau la stânga. Trebuie să mergem drept înainte și să fim compătimitori pentru fiecare om, atunci când este la nevoie. Adică să fim cu suflet bun și să miluim, căci astfel face și Dumnezeu și miluiește toată lumea ca să trăiască și să meargă înainte. Și pe care îl vede ca face la fel, îl iubește mult și-l ia în Rai, acolo unde este viața cea fără sfârșit.

Așa vorbea părintele și așa trebuie să fie, după părerea mea. Biserica nu spune niciodată minciuni. Și de ce să spună?”.

Cu toții l-am ascultat pe simplul cioban, vorbind cu limbajul său specific și ștergându-și foarte des mustața, nu știu din ce pricină, pentru că nu arăta greutate în a se exprima firesc și în a-și spune credința sa.

Prietenul meu, care se entuziasmase, într-o mică pauză a povestirii lui Procopie, a întrebat:

– Și după aceea ce s-a întâmplat? Cum a mers în Rai?

„Când s-a întors la coliba sa, i-a spus cu bucurie femeii sale această veste plăcută, după care a adăugat că a doua zi va merge să-L întâlnească pe Dumnezeu. Așa s-a și făcut.

A doua zi a luat puțină pâine cu brânză cu el, și-a luat rămas bun de la femeia sa și a pornit spre Rai. A apucat pe drumul cel drept și a mers peste câmpii, fără să se abată la dreapta sau la stânga, așa cum a spus părintele. Seara s-a culcat sub un copac, iar în următoarea zi a continuat drumul spre Rai. A mâncat pâinea și brânza, care le avea cu el, și a continuat să meargă și a treia și a patra zi. Urca un munte și cobora altul. A cincea zi a flămânzit și se gândea cum să facă să găsească ceva de mâncare. În timp ce urca un munte ce era înaintea lui, a văzut pe cealaltă parte o Mănăstire. Și-a continuat drumul, mai mult târându-și picioarele, și fiindcă mănăstirea era în drumul său, a ajuns la poartă și a bătut. I-au deschis și l-au dus în biserică, spunându-i să aștepte până ce îi vor aduce ceva de mâncare. Rămânând singur se uita de jur împrejur la icoane și se minuna. Toate i se păreau vii, numai că nu vorbeau. Când și-a întors privirea și L-a văzut pe Hristos, gol și plin de sânge, răstignit pe Cruce, a strigat:

– Vai, sărmanul Tânăr, l-au rănit ticăloșii! Și încă Îl mai țin răstignit!

În aceeași clipă, un călugăr i-a adus ceva de mâncare, i-a pus-o în pridvorul bisericii și i-a spus să mănânce”, a continuat Procopie. „Dar când a intrat în biserică, călugărul l-a auzit că vorbea cu Cel răstignit și de aceea l-a întrebat:

– Vorbeai cu cineva, frate?

Barbă neagră, bănuindu-l pe călugăr că ar fi unul dintre cei care l-au răstignit, nu a spus nimic. După ce plecat călugărul, l-a strigat pe Cel răstignit:

– Ei, Tinere, poți să cobori de acolo de sus și să vii să mâncăm împreună cele pe care ni le-au adus? Vrei să vin să te cobor eu?

– Nu, pot coborî și singur. Iată că vin!

Așadar a coborât Cel răstignit, S-a așezat lângă cioban, a mâncat și a început să vorbească cu el. Ciobanul i-a propus să-l ia cu El, acum când merge să-L întâlnească pe Dumnezeu.

– Vrei să te iau și pe tine? Dumnezeu este bun și Se va milostivi și de Tine și Te va pune și pe Tine în Rai. Eu pentru aceasta merg la Dumnezeu. Ce zici, vii cu mine?

Cel răstignit nu a apucat să răspundă, că s-a auzit venind călugărul. Atunci Cel răstignit s-a suit în grabă sus pe Cruce și a rămas acolo cu brațele deschise. Intrând, călugărul i-a spus ciobanului:

– Să nu-mi spui că nu vorbeai cu cineva. Te-am auzit cu urechile mele. Spune, cu cine vorbeai?

La început ciobanul s-a temut, șovăia, însă la sfârșit i-a spus călugărului că vorbea cu acel Tânăr răstignit, de care i se făcuse milă și L-a chemat să mănânce împreună. Apoi i-a spus călugărului:

– Să nu mă mucenicești, sfinte călugăre, pentru că vreau să merg în Rai. Preotul din satul nostru ne-a spus să apucăm pe drumul cel drept și să fim cu suflet îndurerat. Ai înțeles? De aceea mi-a fost milă de acel Tânăr și L-am chemat să ia și el o îmbucătură de pâine. Am făcut rău?

– Nu, nu! Ai făcut bine! Și întotdeauna să-i compătimești pe cei care sunt în nevoi, a răspuns uimit călugărul la auzul celor spuse de cioban.

L-a lăsat și a alergat la egumenul mănăstirii și i le-a descoperit pe toate cele văzute și auzite.

Și îndată egumenul a venit cu toți călugării în biserică și au făcut toți metanie ciobanului, care mâncase cu Hristos Cel răstignit. Apoi l-au rugat să pună și pentru ei un cuvânt bun la Dumnezeu, atunci când Îl va întâlni.

– Dacă Îl voi vedea pe Dumnezeu, Îi voi spune și despre voi. Dar de ce Îl țineți răstignit pe acel Tânăr? Coborâți-L să mănânce și să Se îmbrace, căci este gol și rănit. Și dacă nu vreți, Îl voi lua cu mine.

Călugării au încremenit văzând bunătatea și nevinovăția lui Barbă neagră. Și, după ce i-au dat toate cele de trebuință, l-au însoțit câtăva vreme pe drumul cel drept pe care mergea. Apoi s-au oprit, iar acela depărtându-se îl vedeau că nu calcă pe pământ, ci mergea pe deasupra lui, până ce s-a pierdut de la ochii lor.

Acest om bun, după părerea mea, a mers sigur în Rai, pentru că se milostivea de toți cei îndurerați, așa cum face și Dumnezeu. Eu nu știu carte, ca să povestesc frumos, însă îmi aduc aminte că bunicul meu, Haralambie, ne spunea că tot ceea ce faci în această viață, la fel îți vor face și ție în cealaltă. Și cred aceasta.

Aceasta este istorisirea pe care am auzit-o”.

Din cartea lui P. M. Sotirhou „Îndrăgitorii Raiului”, ed. Astir.