Care este, de fapt, scopul căsătoriei
Să se căsătorească oamenii, dar nu pentru instincte sau pentru alte interese. Să se căsătorească cu gândul să cucerească cu orice chip Împărăţia lui Dumnezeu împreună! O stimulare continuă unul pentru altul, ca să se poată mântui.
Plăcerile sunt consecinţe ale căsătoriei, nu sunt scopuri. Scopul este tot mântuirea. Este o mare greşeală să te căsătoreşti numai pentru plăcere. Aceasta se termină repede. O lună de miere şi apoi o viaţă de amar!
Este o mare greşeală! Trebuie să vă gândiţi puţin şi unul şi altul: „Ne căsătorim ca să ne mântuim împreună!”. Este mai greu, fără discuţie, decât dacă te duci la mănăstire.
Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a doua, volumul 2, Editura Mănăstirea Sihăstria