Dacă îți este de folos pentru mântuire, Dumnezeu va rândui și căsătoria ta!

casatorie-biserica

În primul rând, trebuie să alergaţi cu rugăciune la Dumnezeu şi la Preacurata Maică a Domnului ‒ mijlocirea ei este puternică înaintea lui Dumnezeu: ca să rânduiască El soarta voastră după sfânta Lui voie şi, dacă vă va fi cu folos să primiţi această propunere în căsătorie, să vă trimită ajutorul Lui şi binecuvântarea, iar dacă vă este nefolositor, atunci cu judecăţile Lui să desfacă planul acesta.

Această predare în voia lui Dumnezeu, şi nu căutarea voii proprii, vă va apăra de multe ispite care se întâmplă uneori atunci când cineva vrea înadins să se împlinească voia sa, iar după aceea să meargă şi să ceară sfat de la rudenii şi cei apropiaţi. Dumnezeu va descoperi şi lor ce să vă spună spre folos şi ar mai trebui aflată apartenenţa lui religioasă şi dacă păzeşte cu bunăcuviinţă rânduielile Bisericii Ortodoxe, Maicii noastre, dar şi despre moralitatea lui, măcar în parte: vremurile noastre sunt primejdioase, cu multă liberă-cugetare şi nesupunere faţă de Sfânta Biserică. Chiar dacă vă place, dar nu are credinţă statornică şi bunăcuviinţă, atunci nu vă sfătuiesc spre căsătoria cu unul ca acesta, iar dacă este creştin adevărat şi fiu al Bisericii Ortodoxe, cu bunăcuviinţă, atunci vă îndemn să îndrăzniţi, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Dacă este voia Domnului să vă căsătoriţi cu acest om şi dacă lucrurile vor curge spre împlinire, atunci, înainte de căsătorie, vă sfătuiesc ca, pregătindu-vă, să vă împărtăşiţi amândoi cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Apropiindu-vă de o taină atât de importantă precum este căsătoria, trebuie să vă pregătiţi, curăţindu-vă prin spovedanie, împărtăşire cu Sfintele Taine şi prin rugăciune, iar nu prin baluri, muzică şi dansuri, pentru că acest pas are influenţă nu numai asupra vieţii de aici, ci se întinde şi în veşnicie. Şi care ar fi soarta voastră în căsnicie? Pe aceasta lăsaţi-o în voia lui Dumnezeu, pentru că judecăţile Domnului ne sunt neştiute ‒ pedepseşte sau răsplăteşte după măsura aşezării morale a fiecăruia. Să nu vă îngrijiţi prea mult de avere, ci căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă (Matei 6, 33).

(Sfântul Macarie de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009, pp. 68-69)

Articol relatat de portalul doxologia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *