Să dea Dumnezeu să nu se întâmple venirea lui antihrist în vremea noastră!
Mai înainte ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă; acum însă este plină Biserica de eretici ascunşi. Oamenii s-au lepădat de adevăr, şi neadevărul le încântă urechile. Se grăieşte ceva care desfată urechile? Toţi oamenii ascultă cu plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului? Toţi se îndepărtează. Cei mai mulţi oameni s-au lepădat de învăţăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Trebuie aşteptat duşmanul, în parte a şi început de pe acum să trimită pe înaintemergătorii lui, ca să vină pregătit la vânătoare. Ai grijă de tine omule şi întăreşte-ţi sufletul! Biserica îţi arată acum înaintea Dumnezeului Celui Viu (I Timotei 6, 13 ) şi te învaţă mai dinainte cele cu privire la antihrist, înainte de venirea lui.
Cine oare va fi fericitul care va primi atunci ( n. red. pe timpul lui antihrist ) cu credinţă mucenicia pentru Hristos? Afirm că mucenicii de atunci sunt mai presus de toţi mucenicii. Mucenicii dinainte de venirea lui antihrist au avut de luptat numai cu oameni, pe când mucenicii din timpul lui antihrist vor lupta chiar cu satana faţă către faţă. Împăraţii prigonitori de dinainte ucideau numai, nu se făceau că învie morţi, nici nu arătau năluciri de semne şi minuni. Acum antihrist e pornit să îngrozească şi să înşele, ’’încât să amăgească de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi ’’( II Tesaloniceni 2, 11).
Dumnezeu îngăduie acestea (n. red. înşelarea şi ispitirea oamenilor ) şi în prigonirile petrecute în cursul istoriei, cât la sfârşitul lumii; nu înseamnă că este neputincios în a le împiedica, ci încununează ca de obicei prin răbdare pe propriii Săi luptători, făcându-i asemenea profeţilor şi apostolilor Lui. Pentru scurtul timp de suferinţă vor moşteni împărăţia veşnică a cerurilor, după cum spune Daniel: ’’ Şi va fi vreme de necaz, necaz cum n-a mai fost din vremea când s-a făcut neam pe pământ şi până-n vremea de acum ; din vremea aceea se va mântui poporul tău, şi anume oricine va fi scris în carte. Şi mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii la viaţă veşnică, iar alţii la ocară şi ruşine veşnică ’’ (Daniel 12, 1-3).
Întăreşte-te pe tine însuţi, omule! Ţi-am dat semnele lui antihrist. Întăreşte-ţi-le nu numai în memorie, ci răspândeşte-le tuturor fără invidie. Dacă ai copil după trup, învaţă-l de pe acum; iar dacă ai născut un fiu prin cateheză, întăreşte-l şi pe acesta mai dinainte, ca să nu ia ca adevărat Hristos pe cel fals. Căci ’’taina fărădelegii lucrează de pe acum ’’ (II Tesaloniceni 2, 7).
Mă înspăimântă războaiele dintre popoare, mă înspăimântă schismele din Biserici, mă înspământă ura dintre fraţi. Să fie spuse acestea! Să dea Dumnezeu să nu se întâmple venirea lui antihrist în vremea noastră. Cu toate acestea noi să ne întărim.
Sfântul Chiril al Ierusalimului
Cred ca deja a venit! Ar putea fi un tanar, am trait o experienta ciudata dupa dezastrul de la 30 octombrie. Mergeam pe trotuar, facand plimbarea de seara, era pana in orele 19. Deodata privirea mi-a fost atrasa de un om care cobora dintr-o masina cu tenta visinie, ceva de genul. I-am observant intai pantofii, maronii, cu bot ascutit, deosebit de scumpi, din aceia cu gaurele si cu cusaturi in V, cum purtau gangsterii in filme. Privirea apoi a observat ca era imbracat in haine scumpe, tip office, era slabut, si nu f inalt, aspect fizic deosebit de ingrijit si atragator, am retinut ca avea culoarea parului deschisa, un fel de saten. Fata nu I-am retinut-o, parca un zambet batjocoritor in coltul gurii. Imediat ce am trecut pe langa el am simtit un fior rece. Instinctiv am cautat cu ochii numarul masinii cand am trecut pe langa ea: LZN! Era de Bucuresti. In sufletul meu am avut certitudinea ca era necuratul. Imi mai amintesc ca am simtit si scarba pentru el, si nu am mai intors capul sa ma uit. Ce am scris acum nu este o inventie, nu sunt nici o persoana cu problem psihice, nu obisnuiesc sa merg la nici o biserica, desi ma rog la Dumnezeu in fiecare zi. Sufletul meu asa a simtit atunci, si pot sa spun ca am un instinct pe care il ascult adeseori si pe care nu l-am redus la tacere.
Maria eu te cred,dar asta nu poate fi antihristul!!!Gandeste-te bine,daca ar fi fost el,poate ca deja s-ar fi napustit asupra ta…el nu doar priveste ci face mult rau…nu crede in el ci zi mereu rugaciunea inimii in gand:Doamne lisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ma pe mine pacatoasa!Zi si noapte sa o spui in gand si fa semnul Sfintei Cruci cat mai des poti pe fata ta!