EXEMPLU DE IERARH ! Mitropolitul Banatului si-a celebrat ziua de nastere cu nevoiasii, la cantina din Iosefin

descărcare (5)

Mitropolitul Banatului ÎPSS Ioan şi-a aniversat ziua de naştere alături de săracii Timișoarei, la cantina socială din Parohia Iosefin, care a fost inaugurată sâmbătă, după ce a trecut prin mai multe renovări.

Cantina socială de lângă biserica din Iosefin oferă mâncare, o dată pe săptămână, unui număr de aproximativ 35 de oameni nevoiaşi, bătrâni, în suferinţă, mame cu copii, toţi fără posibilităţi materiale. De obicei aceştia vin şi îşi iau mâncarea acasă, provizii îndestulătoare pentru mai multe zile. O parte dintre oamenii necăjiți primesc mâncarea direct acasă, pentru că aceştia nu sunt deplasabili.

Renovarea cantinei a costat peste 18.000 de lei, s-a refăcut o sală de mese, dar și bucătăria, care a fost și complet utilată, totul cu banii credincioşilor din parohie.

Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, alături de alte feţe bisericeşti, a sfinţit cantina şi s-a aşezat la masă cu oamenii, aniversându-şi în acest fel ziua de naştere.

„Este o obişnuinţă. Şi anul acesta când am venit aici, de Ziua Sfântului Ioan, pe 7 ianuarie, am petrecut-o tot între oamenii săraci şi nevoiaşi de la o altă cantină a oraşului, unde, din simbria mea, am oferit o masă la peste 300 de oameni. Mă simt printre oamenii săraci ca la mine acasă. Eu provin dintr-o familie de oameni modeşti şi văd pe chipurile acestor femei chipul maicii mele. De aceea mă simt bine printre cei care văd că au şi ei la ochi câte o lacrimă a suferinţei. De aceea încercăm să-i mângâiem şi încurajăm cât mai mult aceste activităţi care să se desfăşoare în parohiile noastre”, a spus mitropolitul Banatului.

Spaţiul destinat acestei cantine, amenajat în anul 2003, a fost extins în această toamnă, cu acest prilej fiind executate lucrări capitale de renovare şi de igienizare. De asemenea, parohia, prin ajutorul credincioşilor, a suportat toate costurile necesare dotării cantinei cu maşină de gătit performantă, cu frigider, congelator şi cu toate obiectele necesare gătirii şi servirii mesei în condiţii igienico-sanitare corespunzătoare.

Mâncarea gătită la cantina parohiei Timişoara Iosefin ajunge, cu ajutorul voluntarilor şi a unor doamne din Societatea Femeilor Creştin-Ortodoxe din Timişoara, la persoane vârstnice, bolnave şi nedeplasabile, acestora fiindu-le oferite, periodic, alimente neperisabile precum zahăr, ulei, făină, orez sau paste făinoase .

Cantina este situată în Piaţa Alexandru Mocioni nr. 9, din Timișoara, iar în curând ea va oferi câte o masă caldă pe zi şi unui grup de 10 copii din parohie. Cei mici vor putea să-și facă și temele tot aici, la finalul mesei.

Sursa: tion.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. 19 noiembrie 2015

    […] Mai multe poze pe: ganduridinierusalim.com […]

  2. 22 octombrie 2016

    […] Sursă: EXEMPLU DE IERARH ! Mitropolitul Banatului si-a celebrat ziua de nastere cu nevoiasii, la cantina di… […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *