Aşa este de robită lumea de această poftă blestemată
Sunt suflete care trăiesc într-o stare vrednică de plâns, fără frică de Dumnezeu, se despart şi trăiesc în păcate mari, tineri şi bătrâni, îşi lasă soţiile lor cu care sunt cununaţi şi trăiesc în păcatul desfrânării. Aceştia n-au milă, nu mai au ruşine, nici de copii, nici de Biserică, nici de Dumnezeu. Nu mai vorbim de acest păcat grozav al crimelor, avorturilor, care s-a întins peste tot pământul. Într-un oraş din America au fost cercetate 45 de vile în care abia s-au găsit 16 copii, dar peste tot erau câini şi pisici, care se desfătau din mâncărurile stăpânilor, iar bieţii copilaşi au fost aruncaţi la gunoi.
Iată lumea orbită de satana, iată orbire vrednică de plâns. În Germania sunt ţigări pe care scrie: nimic fără de mine! Adică omule, nimic să nu faci fără să mă ai pe mine în gura ta. Iată cum satana a înlocuit cuvintele Mântuitorului din Biblie care zice: “Fără de Mine nu puteţi face nimic!” Astfel diavolul îndeamnă pe om să-şi pună luleaua în gură să guste şi să tragă mereu ca şi când n-ar putea să trăiască fără ea. Pe Domnul nu-L ascultă omul, nu-L crede şi nu vrea să-L urmeze, ascultă însă glasul ispitei, al poftei celei scârboase care i-o dă satana, căci îi auzim pe mulţi fumători zicând: eu sunt mort fără ţigară, mă lipsesc mai bine de mâncare, dar de ţigară nu, ţigara îmi ţine de foame, de sete, de urât, şi-mi este mai bună ca orice prieten. Aşa este de robită lumea de această poftă blestemată.
Articol relatat de portalul aparatorul.md