Mărturia terifiantă unui fost astrolog: „Fără contactul cu ființele spirituale, nu ar exista nici o dezvăluire astrologică”

Una dintre ideile fundamentale ale cunoasterii neopăgîne este că omul nu trebuie să mai tină cont de vreo autoritate supremă, că trebuie să scape de povara unui Dumnezeu care supraveghează lumea si să îsi ia destinul în propriile mîini.

Cuvîntul libertate este strigat astăzi cu putere de către diferite categorii de oameni si cu diferite scopuri, cel mai adesea exprimînd libertatea omului de a călca în picioare traditiile de orice fel si de a urca pe soclu statuia unui impunător idol: libertatea de a fugi de Dumnezeu.

Autorii eretici fac o substitutie interesantă: în locul Dumnezeului care ocroteste creatia, ei asează o lege care guvernează lumea: legea ciclicitătii timpului. New-Age, Noua Eră, apare tocmai datorită acestei ciclicităti: intrăm, vrem sau nu, în Era Vărsătorului.

Supunerii fată de Dumnezeu i se preferă „supunerea” fată de influenta stelelor. Pretinsa libertate new-age-istă nu este altceva decît o robie fată de capriciile astrelor.

Dacă nimeni nu poate contesta o schimbare care apare pe bolta cerească, dacă nimeni nu are cum să nege o modificare observabilă astronomic, în schimb orice conexiune astrologică poate fi pusă la îndoială.

Pentru cei care cred în astrologie, în zodiac si în alte rătăciri asemănătoare, perspectiva ortodoxă asupra acestor probleme nu poate fi luată în considerare; sunt prea multe „dovezi” care contrazic viziunea Bisericii.

Pentru cei care sunt fii credinciosi ai Bisericii, nimic nu este mai important decît învătătura mîntuitoare propovăduită de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si nimic nu este mai periculos decît lepădarea de această învătătură.

Oamenii trebuie să îsi pună următoarea întrebare: intrăm sau nu intrăm într-o Nouă Eră? Dacă intrăm, atunci conceptiile crestine trebuie ajustate astfel încît să nu con-trazică realitatea. Dacă nu intrăm, atunci trebuie să ne ferim cu toate puterile de înselarea care pe zi ce trece cîstigă tot mai mult teren.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învătat că avem de trăit o singură viată, în care suntem liberi să alegem binele sau răul si că, după moarte, ne asteaptă raiul sau iadul. Dacă noi vrem să credem că în viată suntem influentati de tot felul de configuratii planetare sau că ne vom mai reîncarna de cîteva ori, nimeni nu ne stă împotrivă. Dar prin aceasta ne asumăm libertatea de a respinge învătătura lui Hristos.

Aproape oricine stie astăzi să răspundă la întrebarea: ce este astrologia? Majoritatea dictionarelor prezintă astrologia ca fiind stiinta ce se ocupă de studierea influentelor astrelor asupra vietii omenesti si asupra destinului universului. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să facă o legătură între ceea ce vedeau pe cer si ceea ce li se întîmpla în viata de zi cu zi. Cercetările istorice atestă faptul că practicarea astrologiei avea o largă răspîndire la popoarele păgîne: în Babilon, în Egipt, în Grecia si în Imperiul Roman, în India, în Persia, în China si Japonia. Această răspîndire pe un teritoriu atît de întins justifică într-un fel amploarea revenirii practicilor astrologice în vremurile noastre. Astrologia este una din usile prin care credintele păgîne intră în fortă în societatea contemporană.

Există trei tipuri de astrologie: în primul (si cel mai vechi) planetele sunt considerate zeităti, în al doilea planetele sunt considerate obiecte ale căror emanatii impersonale influentează vietile oamenilor, iar în al treilea – astrologia simbolică – planetele se află într-o corespondentă magică cu oamenii, pe care îi influentează prin rezonantă. Pentru astrologi, zodiacul este o „centură” imaginară a cerului care include 12 constelatii, 12 semne astrologice despre care consideră că i-ar influenta pe oameni (Balantă, Săgetător, Fecioară, …).

Cea mai serioasă provocare initiată de astrologi este cea privitoare la New-Age. Se afirmă că după două mii de ani în care lumea a stat sub semnul zodiacal al Pestilor si sub pecetea învătăturii lui Hristos, intrăm într-o Eră a Vărsătorului, într-o eră plină de promisiuni ispititoare. Trecerea de la o eră la alta se calculează în functie de Marele An zodiacal. Calcularea acestui an este însă variabilă. Într-una dintre cele mai cunoscute metode de împărtire a timpului (cea adaptată si de Rudolf Steiner, întemeietorul sistemului antropozofic) Marele An avea 25000 de ani obisnuiti, iar o lună 2160 de ani.

În vremurile în care trăim se face trecerea de la o lună zodiacală la alta. Anul precis al trecerii este dificil de precizat, deoarece „specialistii” nu au căzut de acord asupra acestor calcule. Levi Dowling sustinea că începutul Erei Noi are loc în 1910, Adolph Graf Keyserling si Alain-Astrologul în 1962. De la Carl Gustav Jung ne-au rămas două posibile date ale Marii Treceri: anul 1997 si anul 2154.

Perioada aproximativă a dezvoltării mitului New Age o constituie anii ’60-’70. Pentru multă lume trecerea în Noua Eră a fost legată automat de trecerea în mileniul III. Cum era de asteptat, această trecere a căpătat valente spirituale.

Din punct de vedere astronomic calculele astrologice sunt extrem de discutabile, deoarece data echinoctiului de astăzi nu mai corespunde cu data echinoctiului de acum 2000-2500 de ani (azi soarele nu mai răsare la 0° în constelatia Berbecului, ci el a migrat pînă la 7° în constelatia Pestilor – cf. [61;126]).

În fata unui asemenea impas astrologii au adoptat două atitudini: ori si-au modificat calculele după un „zodiac migrator”, ori – cum au făcut marea majoritate – nu au tinut seama de faptul că realitatea astronomică este diferită de cea după care calculează ei si au preferat să îsi păstreze sistemul de calcul.

Pentru un observator exterior această neconcordantă ar trebui să stîrnească suspiciune. Dacă aceste calcule ale astrologilor ar fi corecte cel putin din punct de vedere astronomic, aceasta ar fi un argument – chiar dacă insuficient – în favoarea caracterului stiintific al îndeletnicirilor lor. Dar faptul că astrologii încearcă să demonstreze valabilitatea propriilor calcule (care le sfidează pe cele stiintifice) cu ajutorul statisticilor eficientei în „ghicire”, acest lucru ar trebui să vădească faptul că astrologia nu este deloc o stiintă, ci doar o artă magică (totusi, fiecare astrolog pretinde că sistemul său se potriveste perfect realitătii cosmice si, sub un pretins caracter stiintific, atrage oamenii în cursa ocultismului).

Trebuie să recunoastem că deschiderea fată de această falsă stiintă este foarte mare. Astrologia apare multora drept o formă civilizată de ghicire a viitorului – care nu are aproape nimic în comun cu tigăncile care ghicesc la colt de stradă – an de an numărul celor interesati de acest subiect creste.

Răspîndirea acestei practici nu a avut loc la întîmplare. Teozofii, cei care au încercat fără succes să îl impună ca figură mesianică pe Krishnamurti, sunt cei care au demarat reabilitarea astrologiei. Doi astrologi, West si Toonder, cercetînd geneza astrologiei contemporane în America, au ajuns la concluzia că „Doamnei Blavatsky si Miscării Teozofice pe care a fondat-o ea le datorează astrologia renasterea… Teozofia, dintr-o singură lovitură, … a inspirat o cercetare reînnoită si serioasă a astrologiei, mai întîi în Anglia, apoi nu după mult timp în Germania, în Franta si în America” [10;18]. John Ankenberg si John Weldon considerau că cele trei canale de la care a avut loc această renastere sunt: Miscarea Teozofică, Sistemul Antropozofic al lui Rudolf Steiner si rosicrucianismul modern.

Campania de promovare a astrologiei se duce cît se poate de elegant. Personalităti precum printesa Diana, Joan Collins, Liza Minelli, Jane Fonda, Olivia Newton-John, sunt numai o mică parte dintre simpatizantii acestei „arte”.

„Astrologia, asemenea oricărei alte arte sau stiinte omenesti, cum ar fi fizica nucleară sau psihoterapia, poate fi folositoare cînd este practicată în supunere fată de Domnia lui Isus Christos, dar este periculoasă spiritual sau psihologic atunci cînd este practicată în spiritul lumii, al cărnii sau al diavolului” [10;35], mărturisea un „crestin”.

Pentru multi oameni credinta în Hristos nu are nimic incompatibil cu practicarea astrologiei. Iată ce afirma mediumul Jean Dixon despre „ghicitul în stele”: „unii din prietenii mei consideră aceasta ca o practică ciudată pentru o romano?catolică. Totusi, după cum înteleg eu, biserica catolică si multe alte organizatii religioase n-au condamnat niciodată studiul astrologiei… N-am experimentat niciodată vreun conflict între credinta mea si îndrumarea pe care am primit-o din partea bisericii mele pe de-o parte si cunostinta pe care o găsesc în stele pe de altă parte (…). Astrologia se potriveste în planul lui Dumnezeu pentru omenire, ajutîndu-ne să ne întelegem atît talentele, cît si defectele” [10;34].

Din citatele de mai sus – primul venit din mediul protestant, al doilea din cel catolic, se poate trage concluzia că în Sfînta Scriptură – care este citită în ambele medii – nu se găsesc temeiuri pentru combaterea astrologiei. Dar diferentierea între cele două forme de astrologie – bună si rea – este asemenea diferentierii celor două forme de magie – albă si neagră. De fapt, nu există decît un singur fel de astrologie si un singur fel de magie, ambele inspirate de aceeasi sursă întunecată.

Conceptia potrivit căreia astrologia este o stiintă ca oricare alta nu este greu de contestat. La o analiză atentă observăm că singurul element invocat de astrologi în apărarea acestei practici este numărul mare de preziceri împlinite. De fapt, acest număr nu este chiar atît de mare pe cît pretind astrologii, ci este aproximativ acelasi cu cel al oricărei alte forme „clasice” de ghicit.

Dacă astrologia ar fi o stiintă, atunci oricine ar putea să o învete după un manual bun. Însă, desi există multe manuale de astrologie, practic ele nu sunt „eficiente”. Marii astrologi recunosc că tainele astrologiei nu se pot dobîndi decît în urma unei îndelungate pregătiri „spirituale”, exceptie făcînd doar cei care au o deosebită înzestrare nativă pentru aceasta.

Initierea în tainele astrologiei este asemănătoare initierii în oricare altă formă de vrăjitorie. Esentială este dobîndirea unei receptivităti care să permită descifrarea configuratiilor astrale. Unii astrologi recunosc că sunt ghidati de diferite spirite în „munca” lor, spirite fără de care nu ar putea să descifreze viitorul.

Toti astrologii „de calitate” sunt mediumi, chiar dacă nu toti constientizează că ideile care le vin în minte în chip spontan sunt inspirate de o altă entitate. Putini dintre cei care percep clar influentele unor astfel de entităti îsi dau seama că au de-a face cu diavolul; majoritatea sunt convinsi că astfel de spirite sunt „benefice” (chiar „îngeri de lumină”), si se deschid fără retinere influentelor „superioare.”

Un fost astrolog făcea următoarea observatie: „Dacă privim sincer la astrologie, începem să vedem că adeptii acestui sistem – fără să o stie – bat la usa prin care se stabileste comunicarea cu fiinte spirituale cunoscătoare, totusi înselătoare. În cele din urmă, acea usă se deschide, si această deschidere produce o schimbare înfricosătoare în viata adeptului. El sau ea se maturizează în dexteritate într-un mod inimaginabil: ca un medium al spiritelor.” [10;49].

În cartea sa Un manual de ocultism, astrologul Sefarial constata că „arta astrologică este considerată a fi cheia stiintelor oculte” [10;18]. Aproape toti vrăjitorii folosesc diferite forme de astrologie. Faimoasa vrăjitoare Sybil Leek mărturisea: „Astrologia este stiinta mea, vrăjitoria este religia mea…” [10;18]. Ea observa strînsa legătură dintre astrologie si chiromantie, numerologie si celelalte ramificatii ale vrăjitoriei.

„Astrologia, prin urmare, a jucat un rol major în toate „stiintele” magice: alchimia, magia neagră, chemarea spiritelor, necromantia si chiar practici magice mai simple, cum ar fi folosirea talismanelor” [10;20], observa Lawrence Jerome.

După ce ne-am oprit putin asupra legăturii strînse dintre astrologie si vrăjitorie, să vedem încă o directie din care se poate constata rătăcirea în care se află astrologii: cercetarea conceptiei lor despre persoana lui Hristos (din moment ce peste 70% dintre ei cred în reîncarnare, este firesc ca părerea lor să fie deformată).

O declaratie standard a conceptiei astrologilor o avem de la astrologul Marcus Allen: „Cristos a avut toate cele sapte planete antice… toate unindu-se în Pesti… astfel că El a fost Pestele suprem, absolut… si astfel El a inaugurat Era Pestilor care acum se termină odată cu ivirea zorilor Vărsătorului, care este inaugurată de cea de-a doua venire a vietii lui Hristos în interiorul fiecăruia dintre noi… În Era Vărsătorului, fiecare este Avatar (mare iluminat n.n.), fiecare este pus pe aceeasi lungime de undă cu eul lui superior” [10;27].

Vedem afirmată aici o răstălmăcire new-age-istă (una între multe altele) a celei de-a doua veniri a lui Hristos, potrivit căreia El nu va veni cu slavă, cum arată Sfînta Scriptură, ci noi însine vom deveni Hristosi prin constientizarea „dumnezeirii” noastre.

Este cel putin suspect faptul că, în afara celor trei Magi de la Răsărit, timp de două mii de ani astrologii au uitat să spună oamenilor că se află în Era Pestilor, în care potrivit calculelor lor mîntuirea trebuia căutată la picioarele lui Hristos. Dacă ar fi fost sinceri în rătăcirea lor – si nu ar fi fost inspirati de diavol, ar fi trebuit ca în acest interval să îndemne lumea spre Hristos (desi acest lucru nu ar fi folosit Bisericii – căci recunoasterea adevărului de către ei s-ar fi asemănat cu cea a femeii cu duh pitonicesc pomenită în Sfînta Scriptură).

Marea majoritate a astrologilor sustin că Biblia este plină de referinte astrologice, cea care li se pare cea mai evidentă fiind despre steaua care i-a călăuzit pe cei trei Magi spre locul Nasterii Mîntuitorului. Rostul acestei stele nu era însă de a arăta valoarea astrologiei ci, după cum arată Traditia crestină, era tocmai de a-i aduce pe păgîni – care se ocupau cu practicile magice – să se închine Fiului lui Dumnezeu. Steaua Magilor marchează sfîrsitul închinării păgîne si chemarea tuturor neamurilor la credinta în Dumnezeul cel în Treime lăudat. Cum spune atît de frumos Condacul Crăciunului: „Nasterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunostintei. Că printr-însa ceia ce slujeau stelelor de la stea s-au învătat să se închine Tie, Soarelui dreptătii… .”

Să vedem ce spune Sfînta Scriptură despre cei care practică astrologia: „Privind la cer si văzînd soarele, luna, stelele si toată ostirea cerului, să nu te lasi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujesti” (Deut. 4, 19). Iar „de se va afla la tine, în vreuna din cetătile tale pe care ti le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcînd legămîntul Lui, si se va duce si se va apuca să slujească altor dumnezei si se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată ostirea cerească, (…) să scoti pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la portile tale si să-i ucizi cu pietre” (Deut. 17, 3-5).

După cum se vede, Dumnezeu a poruncit foarte categoric poporului ales să nu se închine la stele. Închinarea aceasta era una dintre cele mai vechi forme de astrologie. Oamenii care credeau că vietile lor sunt influentate de stele nu sovăiau să li se închine. Chiar dacă în zilele noastre au rămas putini oameni care cinstesc stelele ca pe niste zeităti, totusi numărul celor care „ghicesc în stele”, al celor care practică astrologia, este foarte mare.

După cum arată Sfînta Scriptură, osînda lor este aceeasi cu cea a vrăjitorilor (de fapt, astrologia – ca orice altă metodă de ghicire a viitorului – este tot o formă de vrăjitorie, chiar dacă pare mai nevinovată).

În Vechiul Testament se arată că pedeapsa care îi astepta pe vrăjitori era moartea. În zilele noastre vrăjitorii au nu numai dreptul să facă ce vor, ci chiar să îsi facă publice convingerile, indiferent de modul în care aceste convingeri influentează mediul social. Dar chiar dacă pentru vrăjitorii contemporani nu există pedepse penale, pe cei care mor nepocăiti Dumnezeu îi va pedepsi cu osîndă vesnică în chinurile iadului (statistic, numărul vrăjitorilor si ereticilor care se pocăiesc înainte de a muri este infim).

Practicarea astrologiei, ca a oricărei alte forme de vrăjitorie, atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeu peste întreaga comunitate care aprobă astfel de practici. În Cartea Proorocului Ieremia vedem cum închinarea la stele aduce mînia lui Dumnezeu peste asezările idolatre, vedem cunoscuta prevestire a dărîmării Ierusalimului: „Casele Ierusalimului si casele regilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul pentru că pe acoperisul tuturor caselor se aduce tămîie întregii ostiri ceresti si se săvîrsesc turnări în cinstea dumnezeilor străini. (…) Iată voi aduce asupra cetătii acesteia si asupra celorlalte cetăti toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva ei, pentru că si-a învîrtosat inima si nu ascultă cuvintele Mele” (Ier. 19, 13-15).

Precum a fost dărîmat Ierusalimul, asa se vor dărîma si cugetele cele viclene ale celor care se ocupă cu vrăjitoria. Iar mînia Domnului va fi greu de îndurat. În Sfînta Scriptură găsim relatarea curătirii templului Domnului de toate cele ce slujeau la închinarea idolească: „Regele a poruncit lui Hilchia, arhiereul, preotilor de mîna a doua si celor ce stăteau de strajă la prag să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte si pentru toată ostirea cerului si să le ardă afară din Ierusalim” (IV Regi 23, 4).

O astfel de curătire ar trebui să aibă loc în sufletul fiecărui crestin care îsi dă seama că s-a aflat în înselare. Asa cum diavolul nu s-a sfiit să spurce Templul Domnului, tot asa nu s-a sfiit să spurce si unele comunităti crestine: uneori a reusit să îl însele chiar pe păstor, iar acolo unde păstorul i-a stat împotrivă, necuratul a încercat să îi atragă în rătăcire măcar pe credinciosi. Fără a ne lepăda de o asemenea înselare, nu vom putea să fim ai lui Hristos si nu vom putea fi temple ale Duhului Sfînt.

Sfînta Traditie este plină de texte care combat „ghicitul în stele”. În scrierea sa Despre idoli, Tertulian nota: „Între diferitele îndeletniciri ale oamenilor nu se poate să nu observăm unele arte sau profesii care înlesnesc închinarea la idoli. De astrologi nici nu se face să mai vorbim, întrucît însă unul din ei a cutezat să se justifice de faptul că continuă să practice această profesie, am de gînd să spun cîteva cuvinte în legătură cu aceasta. Nu voi spune că a aseza nume de dumnezei falsi în cer, a le atribui un fel de atotputernicie si a-i abate pe oameni de la înăltarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflîndu-le credinta că destinul lor este invariabil predeterminat de astre – nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu venerarea unor dumnezei falsi. Eu afirm însă că astrologia, în acest caz, se asemuieste îngerilor căzuti care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a însela neamul omenesc… Dacă magia este pasibilă de pedeapsă, iar astrologia reprezintă o varietate a ei, atunci împreună cu genul este condamnabilă si specia. Astfel, din timpul aparitiei Evangheliei, tot soiul de sofisti (în sensul de „întelepti închipuiti” – n.n.), astrologi, vrăjitori, magi si ghicitori trebuie să fie obligatoriu pedepsiti” [50;54].

Îngrijorat de răspîndirea largă a practicilor de acest gen, marele teolog romîn Ioan Gh. Savin scria: „Sunt si la noi multi, foarte multi adepti ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oras sau de la sate, care-si caută în cafea sau umblă cu datul în cărti, si pînă la simandicoasele fete care cred că au temeiuri stiintifice de a-si cerceta destinul după prescriptiile stiintelor ascunse! Dintre acestia, multi se cred si se prenumără între fiii Bisericii. Si încă dintre fiii cei buni. Cu aceeasi piosenie cu care-si aprind candela în fata icoanei Mîntuitorului sau cu care îsi duc sărindarul la cutare biserică cu sfinti făcători de minuni, îsi poartă pasii si spre prezicătorul care le va citi din stele si din liniile mîinii sau ale scrisului viitorul. Un astfel de crestinism însă e mai aproape de magie decît de Hristos. Acest amestec între magie si religie, între Dumnezeu si Lucifer, între Simon Magul si Hristos, între puterea demonică si bunătatea divină nu înseamnă decît cea mai completă renegare a crestinismului. E apostazie directă” [54;45].

În Dogmatica Sfîntului Ioan Damaschin găsim următoarele precizări: „elinii spun că prin răsăritul, apusul si prin conjunctia acestor stele, a soarelui si a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia. Dar noi sustinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vînturi si de altele asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuti liberi de Creator si suntem stăpînii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza miscării stelelor, facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu. Iar dacă nu am dobîndit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătăti, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu ar cîrmui si nici nu ar purta de grijă de făpturile Sale, dacă toate s-ar conduce si s-ar produce din necesitate. De prisos ar fi ratiunea noastră, căci nu am fi stăpînii nici unei fapte si în desert am delibera. Dar negresit ratiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ce este rational este si liber” [18;58].

Vechile Pravile bisericesti nu au trecut cu vederea arta „ghicitului în stele”, ci au arătat netemeinicia conceptiei potrivit căreia viata omului ar fi influentată de planete: „Viata omului nu are nici un soroc pus, nici este vreunui om vremea scrisă mai înainte, sau socoteala impusă ca atîtia ani să trăiască; cu sfatul si voia lui Dumnezeu, atunci omul moare; iară către cei care iubesc pricirea (adică cearta n.n.), vom răspunde si vom zice că nu se află la Dumnezeu să fie făcut vreun lucru fără de cale…, si iarăsi de ar fi fost mai înainte o hotărîre si o predestinatie a omului, atîtia ani să trăiască, nimeni nu s-ar vindeca vreodată de vreo boală; si nici n-ar chema vreodată pe vreun doctor, pentru că acea hotărîre ce a hotărît mai înainte Dumnezeu ar fi neschimbată, însă hotarul si sorocul vietii a tot omul este porunca lui Dumnezeu, care nimenea nu poate să o priceapă” [53;516].

Sfîntul Simeon al Tesalonicului scria (împotriva celor ce sustineau că cercetarea astrologică nu este ceva rău): „a vorbi despre noroc, despre ursitori, despre explicarea nasterilor, după zodii sau stele si pentru citirile de stele e lucru nebunesc si fără de Dumnezeu… însă bunătătile si răutătile noastre se miscă după a noastră singură vointă” [53;516]. Nu este greu de observat că Sfîntul Simeon se referea foarte precis tocmai la formele de astrologie practicate astăzi, si nu la vechea închinare la stele. El contesta pretentia astrologilor de a fi în măsură să ghicească viitorul folosindu-se de mersul astrelor. Pentru că oamenii sunt liberi să aleagă binele sau răul, si nici o configuratie planetară nu poate să stînjenească această alegere.

(Din cartea „Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului” – de Danion Vasile)