De Crăciun nu au avut bani să-și cumpere câteva mere, în Gara de Nord

Doi bătrâni și o pungă cu mere m-au făcut să-mi fie rușine de mine, în Gara de Nord

Astăzi am trăit, pentru a câta oară, una din acele întâmplări care mă fac să mă revolt împotriva ipocriziei și neputinței societății românești și a mea personal. În a doua zi de Crăciun am ieșit până la magazinul Bila din Gara de Nord de unde mi-am cumpărat pe fugă niște suc de morcovi și o pâine. Fără să acord prea multă atenție la ceea ce se petrece în jurul meu, mi-am făcut cumpărăturile și m-am grăbit spre casa de marcat.

Nu foarte multă lume la casa de marcat. Doi bătrâni, cu o pungă de mere și doi tineri cu câteva dulciuri se aflau în fața mea așteptând să-și plătească cumpărăturile. Mi-a atras atenția discuția purtată de cei doi bătrînei, cel mai probabil soț și soție, care discutau de prețul merelor pe care urmau să le plătească. Se întrebau unul pe altul, pentru a se încuraja parcă, dacă sigur kilogramul costa 1,99 lei.

Au ajuns la casă și l-au întrebat pe tânărul care se afla în spatele casei dacă sigur costă 1,99 lei merele, asa cum văzuseră ei la raft. Un pic neatent acesta le-a luat punga de mere, apus-o pe cântar și le-a comunicat sec: 7 lei și 69 de bani aveți de plătit. Bătrâneii au înghețat. Bătrâna a șoptit aproape disperat că la raft merele costă 1,99 lei kilogramul și punga cu mere nu poate costa atât de mult.

Am început să privesc cu atenție scena. Doi bătrâni, chinuiți de viață după chip și probabil de undeva din mediul rural după bagaje, cu o vârstă de cel puțin 60-70 de ani fiecare, își frângeau mâinile și încercau să-și numere bănuții ca să poată plăti o pungă cu mere care costa mai mult decât se așteptaseră. Casierul, un pic stânjenit, le-a comunicat că la el în calculator merele costau 2 lei și 46 de bani kilogramul. Am rămas atât de fascinată de situație și de disperarea care se vedea pe chipul bătrânilor care discutau să își rupă din banii de tren pentru a plăti niște afurisite de mere încât nu am avut puterea să reacționez. Tânărul din fața mea, văzând situația i-a făcut semn casierului și i-a întins apoi o bancnotă de 10 lei plătind merele bătrânilor. Apoi și-a luat prietena (sau soția) de mână și a ieșit repede din magazin fără să le lase timp bătrânilor să își dea seama ce s-a întâmplat.

Le-a spus casierul, în timp ce ei încă își numărau bănuții, că totul s-a rezolvat și altcineva a plătit în locul lor. Și-au luat merele mulțumind cu un anumit gen de demnitate care m-a făcut să-mi fie rușine. I-am privit cum plecau sprijinindu-se unul de altul, spre peron, cu bagajele în care își băgaseră punga cu mere și rușinea m-a cuprins din ce în ce mai tare. Rușinea că nu am fost în stare să reacționez și să fac eu acel gest de minimă solidaritate pentru bătrâni și frustrarea că nu prea pot face multe pentru a îi ajuta.

Am simțit cum mă cuprinde furia doar gândindu-mă la câți bătrâni se află în această situație și la cum îi tratează statul și societatea românească. M-am gândit la bunicii mei care nu mai sunt și la singura bunică pe care o mai am și care se chinuie acum cu o boală teribilă.

M-am dus acasă și mi-am îndesat capul în pernă încercând să îmi scot din minte chipul bătrânilor și nenorocita de pungă cu mere. Nu am reușit deoarece imaginile mi s-au înfipt undeva în subconștient. La fel și rușinea de a nu fi făcut mai multe pentru ei…..

Articol relatat de portalul ro.blastingnews.com