De ce nu au voie femeile să intre în Sfântul Altar?

De ce există în Biserică interdicția de a intra femeile in Sfântul Altar?

Interdicţia nu e ca numai femeia să nu intre în Sfântul Altar. Interdicţia este ca nimeni în afară de preot să nu intre în Sfântul Altar. Şi nu e interdicţie, este un sfat. De multe ori în viaţă ca preot slujitor ţi se întâmplă să vezi ridicându-se, arcuindu-se masa de la Sfântul Altar şi cupola Bisericii sfărmându-se şi cântând îngerii cu tine. Cine are putere să le vadă pe acestea şi se poate înveşmânta în vederea aceasta, intră în Altar şi fără să fi intrat în Altar. E aşa o chestie de discreţie până la urmă. Hristos Se dezbracă acolo pe masă, Se lasă răstignit, Se lasă înjunghiat, ba chiar e mort şi îngropat în potir, pentru ca tot din potir să învie mai apoi către gurile fiecăruia dintre noi. Ştiţi că la Medjugorie, la fraţii noştri de peste Dunăre un pic, este ideea că sunt viziunile Maicii Domnului acolo. Intr’o carte, pe care ei au editat-o, au spus următoarea propoziţie care este valabilă şi apropo de intrarea în altar: „A te împărtăşi cu Hristos este mai de preţ decât a avea vedenii cu Hristos”. Căutaţi să vă împărtăşiţi cu Hristos şi veţi fi pururea în altar pentru că voi înşivă vă veţi face altar.

Nu există un canon în sine care zice că de azi încolo, pe uşa dreaptă nu intră femeile, ci numai cutare şi cutare… Nu! Este un sfat şi să ştiţi că de obicei sfaturile pot fi încălcate. De exemplu, sunt maicile care sunt paraclisiere prin mănăstiri şi intră în altar, sunt femeile care ajută la spălatul pe jos, care pot intra în altar dacă au dezlegarea preotului şi apoi sunt copiluţele astea, care, ca să le înveţi religie, din când în când mai trebuie să le bagi şi în altar să tragă cu coada ochiului, fie vorba între noi. Eu tot îmi pun problema, cum Dumnezeu să le învăţ pe fetele astea de la noi de la facultate, pe tinerele domnişoare, să le învăţ să predea religie, să le povestească copiilor despre frumuseţea Liturghiei, frumuseţea altarului, iar ele să nu vadă nimic din toate astea. Şi atunci, scoţi odată masa din altar afară, să vadă o Liturghie „în transmisiune directă” şi după aceea reuşeşti să le faci măcar un pas să intre dincolo de catapeteasmă ca să vadă că nu le cade nimic în cap.

Noi zicem Sfântul Altar din respect de Sfântul Care e pe altar, dar el rămâne un altar sfinţit, un obiect este un obiect, oricum ai întoarce-o, un spaţiu este un spaţiu, Sfânt e numai Dumnezeu. In momentul când pricepi lucrurile astea, te apropii, sigur, cu reverenţă, cu dragoste, cu evlavia de care ai nevoie, cu evlavia cu care se apropia de frunţile dumneavoastră Preasfinţitul Irineu. M’a uimit, are evlavie la frunţile oamenilor. Aşa trebuie să intri spre altar şi să guşti din taina altarului. Pentru un om credincios icoanele acelea de pe catapeteasma sunt mai mult porţi de intrare, ferestre spre altar, decât oprelişte să vadă altarul.

Cine crede în Hristos şi crede în prezenţa Lui în icoane, deja se împărtăşeşte de Prezenţa Care e pe masă, într’un fel sau altul, şi deja a trecut dincolo de catapeteasmă. Ca să nu mai spun că cine trăieşte asta a trecut şi dincolo de scaunul din spatele Sfintei Mese, este un pic deasupra liniei orizontului şi a trecut de catapeteasma cerului care e mult mai sfinţită şi mai sfântă decât aceasta pământească.

Parintele Constantin Necula

Iisus Hristos arhiereul cel vesnic. Duhovnici vorbind tinerilor, Editura Renasterea