Ce sunt îngerii?

În viaţa de slăvire închinată lui Dumnezeu pe care o trăim în Biserica noastră şi, după cum ni se istoriseşte, mai cu seamă la marile sărbători, trăim prezenţa Sfinţilor Îngeri, pe care, însă, cei mai mulţi oameni i-au “exilat” în lumea fanteziei şi a mitului.

Îngerii sunt, însă, fiinţe cereşti reale create de Dumnezeu înainte de crearea lumii materiale (văzute) şi a omului, după cum mărturisim şi în Simbolul de Credinţă: „Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor”. Lumea spirituală nevăzută este prima dintre creaţiile lui Dumnezeu, iar lumea materială, cea de-a doua creaţie. Omul a fost creat la urmă, fiind şi trup (materie) şi duh împreunate. Când Dumnezeu a creat lumea văzută, îngerii, plini de uimire şi extaz în faţa minunii creaţiei, au slăvit cu imne cereşti pe Creator (Iov, 38, 7). Ca fiinţe deplin spirituale, îngerii nu au trup material, nici nevoi, nu sunt supuşi stricăciunii, nu suferă, deşi, la fel ca şi oamenii, din momentul creării lor, au primit harisma libertăţii, adică a autodeterminării, având libertatea să aleagă între a asculta sau nu de Dumnezeu. Modul în care au fost creaţi nu ne-a fost descoperit, dar cunoaştem, în ce priveşte firea lor, că sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu şi netrupeşti. Sfântul Ioan Damaschin ne dă următoarea caracterizare: „Îngerul este fiinţă spirituală, veşnic mişcătoare, liberă, netrupească. Slujeşte lui Dumnezeu şi este prin har nemuritoare. Elementele esenţiale care-l caracterizează precum şi alcătuirea firii lui numai Creatorul le cunoaşte. Se numeşte că este netrupesc şi nematerial în comparaţie cu noi, deoarece oricine s-ar compara cu Dumnezeu, singurul care nu poate fi comparat, se dovedeşte a fi grosolan şi material.”

Dumnezeu nu a creat îngerii pentru vreo nevoie specială a Sa, ci din nemărginită dragoste şi bunătate şi pentru a-i face părtaşi dumnezeieştii fericiri prin vederea neîncetată a feţei Sale, aceasta fiind prin excelenţă viaţa şi hrana lor. Alcătuirea şi crearea îngerilor sunt neschimbătoare, voinţa lor, însă, este liberă şi schimbătoare. Starea lor nu este, cu alte cuvinte, statică, dimpotrivă, este o mişcare ascendentă continuă spre cunoaşterea fără sfârşit a slavei lui Dumnezeu. Nu sunt fiinţe desăvârşite, ci înaintează şi ele spre desăvârşire. Îngerii au posibilitatea să se desăvârşească neîncetat, făcându-se părtaşi Harului Sfântului Duh şi din această părtăşie decurge şi sfinţenia lor. Sunt, cu alte cuvinte, sfinţi nu prin fire , deoarece atunci s-ar confunda cu Duhul Sfânt, ci prin comuniunea lor cu Cel după fire Sfânt. Li s-a dat puterea „de a rămâne şi de a spori în bine, dar, şsi de a  se îndrepta către cele rele, după propria lor voie”, după cum scrie Sfântul Vasilie cel Mare. De altminteri, acesta este şi motivul pentru care lucifer a căzut din ceata îngerilor şi s-a preschimbat în diavol. Prin căderea sa a tras după sine şi alţi îngeri, care-l însoţeau, până când Arhanghelul Mihail a dat porunca “să stăm bine” şi de atunci au dobândit voinţa nemişcătoare către bine. Bineînţeles că nu a fost anulată autodeterminarea lor, dar văzând, uimindu-se şi înfricoşându-se de întruparea şi răstignirea lui Hristos, au ales să rămână în ascultare faţă de Dumnezeu.

Îngerii sunt fiinţe raţionale şi capacitatea lor de cunoaştere o depăşeşte pe aceea a oamenilor, neapropiindu-se, totuşi, nici pe departe de atotcunoaşterea şi înţelepciunea dumnezeiască. Ei nu cunosc dinainte cele viitoare, nici ce ascunde în inima sa fiecare om, dar cunosc, cu siguranţă, mai multe decât noi, în ceea ce priveşte voinţa lui Dumnezeu, lucrarea Sa, creaţia, lumea şi oamenii.

 Îngerii sunt, în acelaşi timp, nemuritori după har şi nu au sex, deoarece firea lor este prin excelenţă duhovnicească. Se mişcă cu mai multă uşurinţă, dar nu sunt nicidecum prezenţi pretutindeni, aşa cum este Dumnezeu. Nu sunt mărginiţi şi nici nu întâmpină obstacole, asemenea trupurilor materiale, în ce priveşte mişcarea lor în spaţiu, nici nu încetează vreodată să înalţe imne de slavă lui Dumnezeu, dar nu pot fi în acelaşi timp în cer şi pe pământ asemenea lui Dumnezeu cel în Treime, care se află pretutindeni. Numărul lor e mare şi cu neputinţă de calculat, fiind împărţiţi în 9 cete; cea de-a 10-a ceată, cea aflată sub ascultarea lui lucifer, a căzut. Fiecare ceată are propria ei slujire şi propriul ei nume care sunt menţionate în Sfânta Scriptură: Îngeri, Arhangheli, Începătorii, Puteri, Stăpânii, Căpetenii, Scaune, Heruvimi şi Serafimi. Sfânta Scriptură menţionează şi numele a trei îngeri: a) Gavriil, „viteazul lui Dumnezeu”, care l-a vestit pe Zaharia despre naşterea Înaintemergătorului şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu despre Naşterea Fiului său, dar şi despre Adormirea sa; b) Mihail, al cărui nume înseamnă „cine este ca Dumnezeul nostru?”, şi care apare de multe ori în Vechiul Testament şi c) Rafail, care este amintit în istoria lui Tobit şi care duce rugăciunile sfinţilor de pe pământ la cer. Tradiţia ebraică aminteşte şi numele unui al patrulea înger, Uriil.

10

Lucrarea de căpetenie a îngerilor este neîncetata slăvire a lui Dumnezeu, slujirea lor în cele hotărâte prin iconomia dumnezeiască şi grija pentru mântuirea oamenilor, din care cauză fiecare creştin are un înger păzitor. Noi toţi, din clipa în care ne-am botezat, avem alături pe îngerul păzitor, care ne ajută la fiecare pas al vieţii noastre şi ne păzesc, suferă alături de noi şi ne călăuzesc în viaţa duhovnicească. Când sufletul nostru se desparte de trup, îngerul păzitor este cel care ne însoţeşte până la tronul lui Dumnezeu. E de la sine înţeles că aceasta se întâmplă cu cei care cred, iubesc şi cinstesc pe îngerii lui Dumnezeu şi-i cheamă, cerându-le ajutorul şi mijlocirea. Aşa cum rostim şi în ultima rugăciune de la Pavecerniţă, la încheierea zilei, „sfinte îngere, cel ce stai înaintea ticălosului meu suflet şi-al vieţii mele pline de păcate, nu mă lăsa pe mine păcătosul…”. Cu deosebire noi, monahii, iubim şi cinstim pe îngeri şi încercăm, prin rugăciune neîncetată, să ne asemănăm lor şi să devenim egali cu îngerii, completând, astfel, numărul dintâi al cetelor îngereşti, păgubit de ceata căzută. Viaţa monahală este numită şi îngerească, iar ceremonia ceremonia de tundere în monahism, Slujba Marelui şi Îngerescului Chip. Deja din secolul al V-lea au fost stabilite de către Biserica nostră sărbătorile Sfinţilor Îngeri şi până astăzi, pe 8 noiembrie, se sărbătoreşte Soborul Arhistrategilor Mihail şi Gavriil şi a celorlalte cete cereşti şi netrupeşti. Mai mult, pe toată durata Sfintei Liturghii, în rugăciuni şi imne, se face referire la Sfinţii Îngeri: în timpul Vohodului Mic, preotul cheamă îngerii să slujească împreună cu el. În continuare se cântă Sfinte Dumnezeule, în vremea Heruvicului primim pe Împăratul tuturor „nevăzut înconjurat de cetele îngereşti”, iar după Vohodul Mare cerem “înger de pace, însoţitor credincios, păzitor al duhurilor şi al trupurilor noastre”, iar înainte de sfinţirea Cinstitelor Daruri cântăm triumfal imnul îngeresc „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot”, iar la otpust cerem stăruitor ocrotirea „cinstitelor, cereştilor netrupeşti puteri”.

Sunt nenumărate dovezile apariţiilor sfinţilor îngeri: aceştia s-au arătat şi se arată celor ce prin iconomia dumnezeiască îi pot vedea. Şi noi, mai ales în vremurile grele pe care le trăim, vremuri ale materialismului şi ale traiului uşor, să ne iubim îngerul păzitor şi să încercăm să imităm viaţa lui sfântă, slăvind şi înălţând fără încetare cântări Dumnezeului nostru şi făcându-ne, cu ajutorul Său, lumină celorlalţi oameni, printr-o vieţuire asemenea celei îngereşti.

Sursa: Revista Monahikí Ékfrasi, nr. 14, Mai-Iunie 2006, Editura Sfintei Mănăstiri Sfântul Nectarie, Tríkorfo Fokídos – pemptousia.ro