Zece minute nu-i dai lui Dumnezeu…?!

Parintele-Gheorghe-Calciu-Dumitreasa-Marturisitorii-Ro

Multă lume îmi spune : « Părinte, nu mă rog. Mă rog seara, dar dimineaţa nu mai am timp să mă rog ». Şi mă gândesc : rugăciunile începătoare, adică Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Prea Sfântă Treime şi Tatăl nostru durează trei minute. Dacă mai adaugi Crezul, Psalmul 50 şi o rugăciune către Maica Domnului, mai fac cinci minute. În total zece minute, să zic ! Zece minute nu-i dai lui Dumnezeu…?!

Toată viaţa ta stă în mâinile diavolului, căci toate guvernele şi toate legislaţiile sunt demonice. N-au nimic de-a face cu Dumnezeu. De aceea ne rugăm ca Dumnezeu să dea gândul cel bun conducătorilor ţării, să-i facă credincioşi. Demonismul acesta se resimte la nivel social. La patron – dacă patronul este un speculant – la întreprindere, oriunde lucrezi, lucrezi pentru diavol, adică pentru bunul tău trai. Lucrezi să-ţi câştigi viaţa ta de la o lume demonizată, stăpânită de demoni. Ei bine, rugăciunea ta de dimineaţă este momentul tău de despărţire de tot demonismul lumii. Îi ceri lui Dumnezeu să te apere în ziua aceea de ispite, de mânie, de accidente, pentru că astăzi eşti şi mâine poţi fi mort.

Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem pune nici piciorul drept înaintea piciorului stâng, ca să facem un pas. De aceea, rugăciunea noastră trebuie să fie continuă ; dimineaţa mulţumim lui Dumnezeu pentru că patul acesta n-a fost mormânt pentru păcatele noastre, iar seara, la fel, mulţumim lui Dumnezeu pentru înca o zi care a trecut.

Părintele Gheorghe Calciu

Extras din ”Cuvinte vii”, Ed. Bonifaciu, 2009

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *