IPS Andrei: „Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale!”
Dumnezeu, la sfârșitul veacurilor, va răsplăti fiecăruia după faptele sale, a spus în prima duminică a lunii martie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, clujenilor prezenți la slujbă în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Mitropolitul Clujului, făcând referire la judecata de apoi, a spus că fiecare om va avea ca martori ai apărării faptele milosteniei trupești și sufletești. Un alt mare apărător în fața judecății universale va fi nejudecarea aproapelui, a mai afirmat Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.
Cu gândul la moarte și la judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, Ierarhul i-a îndemnat pe clujeni, mai ales că în câteva zile începe Postul Sfintelor Paști, la îndreptarea vieții.
Mai multe pe radiorenasterea.ro.