Preotul care oferă sprijin copiilor nu doar prin rugăciune

cunpreotdinconstantaoferasprijin-1459862882

În Constanța vedem anual sute de elevi olimpici care fac cinste României atât în țară, dar și peste hotare. Învață zi și noapte și renunță la timpul liber pentru a avea în catalog, în dreptul numelor lor, numai note de 10. Într-o Românie în care performanțele elevilor merituoși sunt rar răsplătite, un preot constănțean s-a gândit să îi ajute pe olimpici nu doar prin rugăciune, ci și prin fapte. Este vorba de părintele Ilie Petre, preot paroh al Bisericii „Sf. Mc. Dimitrie” din Constanța (zona Delfinariu) și director al Seminarului Teologic din Constanța. Și-a dorit să îi ajute pe campionii olimpici deoarece, recunoaște el, învățământul românesc trece prin momente grele, iar performanța trebuie mereu răsplătită. ”S-a simțit și se simte nevoia de o prezență foarte activă a Bisericii în contextul social în care trăim, or, activitatea socială nu poate fi făcută publică. M-am gândit la un proiect care poate fi făcut public și care să arate implicarea Bisericii în mod activ, așa că am ales să îi sprijin pe copiii și tinerii capabili de performanță”, a spus, pentru ”Telegraf”, părintele Ilie.

Acum 3 ani, omul Bisericii a inițiat un proiect prin care, lună de lună, cel puțin 3 elevi care dovedesc performanță primesc burse și l-a denumit ”Bursele Sf. Dimitrie”. ”E dificil în ziua de azi să te pregătești pentru performanță și să nu te lași pradă ispitelor copilăriei. Un copil care se pregătește pentru performanță și muncește, renunță la timpul lui liber pentru a se dedica unei materii sau sport și are rezultate bune merită să fie sprijinit”, a precizat preotul. El acordă bursele printr-un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ). ”„Bursele Sf. Dimitrie“ se acordă o dată pe lună, duminica, în fața credincioșilor parohiei, după liturghie, unor copii de la diverse școli din Constanța. Se dau 200 de lei pe lună fiecărui copil și o diplomă. Copiii îi alegem la propunerea școlilor. Eu fac adrese către școli, iar școala, prin consiliul de administrație, hotărăște care sunt copiii pe care îi trimite la mine, în funcție de performanțele la olimpiade”, a spus preotul. 6 copii au fost premiați chiar duminica trecută. Sunt cei care s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Religie, ce se va desfăşura între 18 și 22 aprilie, la Timișoara. ”Îmi doresc ca acești copii să își păstreze seriozitatea cu care se pregătesc. Mă aștept ca ei să ajute la rândul lor pe viitor, să vadă că cineva i-a ajutat și pot și ei să ajute mai departe”, a mărturisit preotul. Părintele Ilie Petre îi sprijină și pe cei care au rezultate sportive bune. ”Am sprijinit și echipa de handbal juniori din Constanța, care a câștigat Cupa României acum vreo doi ani la fete, dar și copii care aveau rezultate bune la tenis. Sumele diferă, dar pornesc de la 200 de lei”, a precizat preotul paroh al Bisericii „Sf. Mc. Dimitrie”.

ADUCE SPERANȚĂ COPIILOR DIN CENTRELE DE PLASAMENT Părintele nu s-a oprit aici. El a vrut să îi ajute și pe cei nevoiași, așa că le dăruiește copiilor din centrele de plasament o fărâmă de speranță. ”Pe partea socială am încheiat un parteneriat cu mai multe cămine de copii. Când e ziua de naștere a unui copil, mergem la el și câte o familie din parohie are grijă de el – îi cumpără de îmbrăcat, i se face și o petrecere”, a povestit el. Pentru toate acestea îl ajută Dumnezeu, dar și oameni cu suflet mare. Cel mai mult îl ajută oamenii simpli care vin la slujbe. ”Banii provin din sprijinul credincioșilor. Se anunță întotdeauna cu o săptămână înainte acordarea bursei și sunt câteva familii care s-au aliat la acest proiect. Inițial a fost doar efortul parohiei, al bisericii, iar apoi oamenii au început să se alăture și să sprijine”, a explicat preotul Petre.

Cristina CLEȘIU

Articol relatat de portalul telegrafonline.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *