Un prieten adevărat îţi apreciază calităţile, dar îţi arată şi slăbiciunile

Trebuie să înţelegem că nimeni nu ne spune atât adevărul, cât cei care ne osândesc. Domnul Atotştiutorul cunoaşte că, deși toţi oamenii îmi laudă şi îmi fericesc faptele, în realitate sunt vrednice de osândă şi de dispreţ. Dacă-mi spun: „Acest rău l-ai făcut!”, eu voi spune „dar oare n-am făcut nici un bine?”. Pentru că nimeni nu spune minciuni atât de umflate, ca cei care mă laudă şi mă fericesc. Şi nimeni nu grăieşte adevărul, ca cei care mă osândesc şi mă umilesc, aşa cum am spus.

Şi totuşi, nici ei nu spun tot adevărul. Pentru că dacă ar putea să vadă, nu zic noianul păcatelor mele, ci doar o parte din acestea, şi-ar întoarce faţa de la necurăţia, mocirla, şi împuţiciunea sufletului meu. Dacă trupurile oamenilor ar deveni limbi, ca să ne judece, sunt sigur că nimeni n-ar putea să descrie cu adevărat nevrednicia noastră. Pentru că fiecare dintre cei care ne judecă spune doar o parte. Este cu neputinţă să le ştie pe toate.

Dacă dreptul Iov a zis „Sunt plin de necinste” (Iov 10, 15), şi la cuvântul „plin” nu se mai poate adăuga ceva – ce vom spune noi care suntem groapa tuturor păcatelor? Diavolul ne-a smerit prin fiecare păcat. Şi suntem datori să fim recunoscători lui Dumnezeu care ne-a smerit astfel. Cei care arată recunoştinţă că au fost smeriţi, îl strivesc pe diavol, căci, aşa cum au spus Părinţii, smerenia coboară în iad şi înalţă până la Cer, iar mândria înalţă până la Cer şi prăvăleşte în iad.

Avva Zosima – din ”Glasul Sfinţilor Părinţi”, Editura Egumeniţa