Cum faci cei mai buni cartofi piure ţărăneşti. Ingredientul secret care dă tot gustul
O reinterpretare a clasicului piure de cartofi. Iată o reţetă gata în 25 de minute.
Ingrediente:
1,3 kg cartofi, curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe de mărime potrivită
6 căţei de usturoi, curăţaţi şi tăiaţi în jumătate
o frunză de dafin
800 ml supă de pui
230 ml lapte
60 g unt
o linguriţă de sare
piper, după gust
Mod de preparare:
Cartofii, usturoiul şi frunza de dafin se pun la fiert în supa de pui, într-o cratiţă adâncă.
Când s-au înmuiat, cartofii se scurg într-o sită, păstrând zeama lăsată. Frunza de dafin se înlătură. Cartofii se întorc în oală şi se pisează.
Laptele şi untul se încălzesc într-o tigaie, la foc mic, având grijă să nu se prindă.
Când este călduţ, laptele se toarnă peste cartofi. Se potriveşte de sare şi se completează cu apa lăsată de la cartofi până rezultă consistenţa dorită. Se amestecă bine.
Când este gata, piureul se pune într-un vas de servit, iar deasupra se presară piper măcinat. Se serveşte cald, ca atare sau ca garnitură.
Sursa: feellikecooking.ro