Mărturie: ”La o lună aveam jobul pe care îl cerusem”

Părintele Arsenie Boca, grabnic ajutător

Când am ajuns pentru prima oară la Mănăstirea Prislop nu știam prea multe despre acest sfânt (încă) necanonizat. Eram abia ”coborâtă cu picioarele pe pământ” căci nu cu mult timp înainte de această vizită mă spovedisem după aproximativ 9 ani. De cum am ajuns acolo m-a surprins energia și liniștea interioară pe care o aveam stând la coadă.

Eu? stând la coadă? Eu niciodată nu aș fi stat la coadă pentru că nu aveam o așa răbdare, în plus era vară și destul de cald, iar soarele ardea cu putere. Când am ajuns în fața mormântului, m-am pus în genunchi și am simțit un miros puternic și înmiresmat care m-a învăluit, simțeam cum intra în interiorul meu și mă liniștea. Nu mai aveam gânduri. Doar lacrimi. Acel miros aducea puțin cu mirul, dar era altceva…După ce mi-au revenit gândurile, l-am rugat să mă ajute în multe greutăți (nu că nu mi-ar fi cunoscut nevoile): să scap de căderile de calciu, să îmi găsesc un job (aveam și pretenții despre cum să fie jobul). La o lună aveam jobul pe care îl cerusem, cu salariu mai mare decât cerusem. De atunci revin mereu cu mare drag la Prislop și încerc să țin calea. Dar ajutorul nu se încheie aici. Soțul meu m-a dus să mă ceară acolo pentru că știa că îmi devenise cel mai îndrăgit loc. Era o zi ploioasă, mohorâtă și culmea, nu era NIMENI. Nimeni la Prislop? Niciun turist, nimic? Cum era posibil? M-a cerut acolo, aproape de mormântul sfântului părinte și în momentul în care am spus DA, s-a oprit ploaia și a ieșit o rază de soare care lumina pe noi. Soțul meu, care se consideră necredincios, a constatat cu uimire acest lucru. Raza aceea de soare ne-a condus până acasă. De jur-împrejur erau nori, iar deasupra noastră era o rază de soare.

Cu drag,

Ioana

(Mărturii de la cititorii noștri)