“M-a păzit Dumnezeu de atâtea greutăți; sunt foarte nemulțumitor, sunt mai păcătos decât cel mai păcătos“
Pacatosii au mult material pentru smerenie
Toti cei care au trait o viata pacatoasa si apoi s-au pocait si au inceput sa traiasca duhovniceste trebuie sa primesca in continuare cu bucurie smeririle si mahnirile ce li se intampla, pentru ca astfel isi platesc datoriile. Vedem pe Cuvioasa Maria Egipteanca, care a trait o viata pacatoasa, cum, si dupa ce s-a pocait si si-a schimbat viata, dorintele lumesti o chinuiau. Insa a dat o lupta mare ca sa le alunge. Diavolul ii spunea: “Ce vei pierde de vei vedea putin Alexandria? Nu-ti spun sa te distrezi, ci numai s-o vezi putin de departe”, dar aceea nici nu se intorcea sa priveasca. Ce pocainta a avut! Alte cuvioase, care nu traisera o viata lumeasca, nu au avut razboi. Insa Cuvioasa Maria, care traise o viata lumeasca, a avut si razboi. Iar chinuirea aceasta este cauterizarea ranilor pacatului. Si astfel ajung la sfarsit si unii si ceilalti in aceeasi stare.
– Parinte, in aceste cazuri nu exista deloc mangaiere dumnezeiasca?
– Cum sa nu? Multa si chiar foarte multa! Cuvioasa Maria ajunsese la astfel de masuri duhovnicesti, incat se ridica la un cot deasupra pamantului atunci cand se ruga.
Cei foarte pacatosi, daca se cunosc pe sine, au in mod firesc si foarte mult material pentru smerenie. Orice cadere este negresit o cadere, dar este si material pentru smerenie si rugaciune. Pacatele, daca se pun in valoare orientandu-le catre smerenie, sunt ca si gunoiul ce il punem in rasaduri. Asadar, de ce sa nu foloseasca cineva acest material ca sa ingrase ogorul sufletului sau pentru a deveni fertil si datator de roade? Adica unul care a facut pacate mari, daca ar simti cat a gresit si ar spune: “N-ar trebui nici capul sa-l ridic, ca sa ma uit la vreun om”, fiindca se smereste mult, primeste si mult har, sporeste statornic si poate ajunge la masuri mari. In timp ce unul care nu a facut pacate mari, daca nu se aranjeaza corect, incat sa spuna: “M-a pazit Dumnezeu de atatea greutati; sunt foarte nemultumitor,sunt mai pacatos decat cel mai pacatos“, ajunge inferior duhovniceste celuilalt.
Aduceti-va aminte de fariseu si de vame. Fariseul avea fapte, dar avea si mandrie. Vamesul avea pacate, dar avea recunoasterea pacatoseniei lui, zdrobire, smerenie – lucrul cel mai de seama pe care il cere Hristos de la om – de aceea s-a mantuit intr-un chip mai usor. Ati vazut cum l-au inchipuit pe fariseu intr-o icoana! Arata cu degetul spre vames: “Nu sunt ca acesta!”…Sarmanul vames se ascundea dupa o coloana; nu avea obraz nici macar sa privesca in jurul sau. Si fariseul Ii arata lui Hristos unde se afla vamesul! Ati luat aminte la aceasta? Ca si cum Hristos nu stia unde era vamesul. Fariseul, desi a implinit toate cele dupa tipic, pe toate le-a pierdut. Ce face mandria! Atunci cand un om are pacate, dar nu are smerenie, atunci are pacatele vamesului si mandria fariseului. “Harisme” duble! “Si raios, si chel!”, cum se spune in Epir.
Incercati, pe cat puteti, sa eliminati toxinele duhovnicesti, patimile, ca sa va dobanditi sanatatea duhovniceasca.
Sfântul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca
