Nu este o altă cale de mântuire, de ispăşire a păcatelor, decât calea Crucii

Deosebirea, marea deosebire între noi şi Iisus, e că Iisus nu avea vină, pe când noi toţi avem vină. Şi iarăși, cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, Iisus, a primit crucea, n-a ocolit-o, nu s-a apărat de ea, n-a strigat nevinovăţia Sa, n-a ameninţat stăpânirea omenească ce-L răstignea, ci s-a purtat blând ca Mielul lui Dumnezeu, cu cei ce-L răstigneau, şi-L huleau după ce L-au răstignit.

Noi, dimpotrivă, căutăm pe toate cărările cum să scăpăm de cruce, cum să ne strigăm nevinovăţia, cum să ne ascundem păcatele şi să strigăm în gura mare „cruce grea avem de dus”. Ne numim creştini, dar ducem crucea târâş şi am fi buni-bucuroşi să scăpăm de ea.

Noi facem de ruşine Crucea lui Hristos, dar şi Crucea lui Hristos ne rușinează pe noi. Căci, să fim drepţi: nouă încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe cap, încă nu ne-a bătut nimeni piroane în mâini şi în picioare şi încă nu şi-a bătut nimeni joc de noi, cum şi-a bătut de Iisus.

Dar, chiar acestea toate de le-am pătimi, trebuie să răbdăm pentru mântuirea noastră, aşa cum le-a răbdat Hristos, tot pentru a noastră mântuire. Nu este o altă cale de mântuire, de ispăşire a păcatelor, decât calea Crucii. Dacă ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi arătat-o pe aceea.

Prin cruce, prin suferinţa unei răstigniri în viaţă, se intră în împărăţia lui Dumnezeu. Şi se intră cu atât mai sigur, cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă.

Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Ed. Credința strămoșească