Dom-le, nu sta de vorbă cu proştii, să-ţi pierzi vremea. Că-s cu mintea hodinită…
Cum răspundem unui necredincios care ne cere o dovadă tangibilă a existenţei lui Dumnezeu?
Bagă-i degetul-l priză…
Da, măi oameni buni, voi râdeţi?! Păi măi, oameni buni, luaţi-o logic! Ce spun ăştea? Că Dumnezeu nu există că nu Se vede! Corect? Da ce electricitatea se vede? Nu se vede nici curentul electric. Dar se simte, tată…
Veneau la mine elevi de liceu, pe când predam italiană la colegiu, la un colegiu naţional de la noi. Era o doamnă de biologie, foarte înţeleaptă, care tot timpul, ca să mă irite pe mine – de parcă eu aveam vreme să stau cu dânsa, ştiţi (ce mult mi-o plăcut mie un citat din părintele Steinhardt: Dom-le, nu sta de vorbă cu proştii, să-ţi pierzi vremea. Că-s cu mintea hodinită…).
O tanti din astea cu mintea hodinită, săracă, tot incita, spunându-le copiilor: „ia spuneţi-i părintelui că omul se trage din mai maimuţă”. Şi într-o zi o întâlnire în prag, pe care am spus-o în scenă. Am intrat: „Bună ziua.” „Părinte, v-au transmis copii?”. „Ce, Doamnă?” „Ştiţi, eu cred că ne tragem din maimuţă”. „Doamnă, fiecare se trage din ce crede că se trage.”
La ce-o complicăm? Deci fiecare se trage din ce crede că se trage. Crezi că te tragi din maimuţă? Ie-te maimuţa! Ce pot să-ţi fac? Zic: „Doamnă, în virtutea acestei trageri din maimuţă, să-mi spuneţi pe care cracă vă găsesc după ore, să ne putem explica, oarecum, într-un fel sau altul, câteva din lucrurile de credinţă!” N-avea craca la ea, n-am povestit….
Părintele Constantin Necula – !Tinerii si ispitele modernismului!, Ed. Agnos
