Păi, cuvioase… Părintele era om lumesc, îi plăcea averea şi băutura… (citește… și tu faci așa ceva!)

Era odată, nu demult, într-un oraş de provincie, un preot. Şi era acel preot deosebit de prosper… Oamenii îl socoteau îngânfat şi pus pe căpătuială şi clătinau din cap rânjind când treceau pe lângă vila pe care şi-o ridicase, undeva aproape de centru… În curte strălucea o maşină nouă şi scumpă, iar preoteasa era mereu foarte elegantă… Părintele îşi petrecea, în fiecare an, concediul în străinătate şi făcea mereu mare caz, în conversaţii, de călătoriile şi cunoştinţele sale…

După faţa prea intens vascularizată părea că se înţelege bine şi cu vinul, deşi nimeni nu-l văzuse beat… Era catalogat ca preot „de meserie”, uns cu toate alifiile birocratice şi administrative, care a prins o parohie bună şi s-a pus pe viaţă dulce…

Şi iată că deodată, fără ca nimic să-i prevestească sfârşitul, părintele a închis ochii. Familia l-a înmormântat ca pe un om de seamă… Parohienii l-au mai bârfit o vreme: ca pe un om de nimic… Apoi vremea, precum frunzele toamnei, a început să îngroape şi amintirea lui… După vrea două săptămâni unul din oamenii din parohia acestui preot a mers la un pustnic.

După ce şi-a mărturisit necazul, pustnicul l-a întrebat:

– Înainte de a veni la mine ai fost la preotul tău?

– Păi, n-am fost… Că preotul cel vechi abia s-a dus, iar cel nou încă n-a fost instalat… Iar răposatul nu era om duhovnicesc…

– Măi, creştine, i-a spus pustnicul cu ochi scăpărători…. Să nu mai spui aşa despre preotul acela pentru că, să ştii că el petrece acum în Rai, cu îngerii!

Omul a rămas cu gura căscată. După câteva clipe, revenindu-şi din uluială, a spus cu glas tremurat:

– Păi, cuvioase… Părintele era om lumesc, îi plăcea averea şi băutura… Iar dacă îl supărai cu ceva se mânia foarte tare şi te făcea albie de porci… Pe deasupra era foarte îngâmfat, îi plăcea să pară cel mai deştept …. Pe toţi ne trata de sus şi ne jumulea de parale….

– Măi, creştine… Asta aţi văzut voi… Dar, la marginea oraşului era o femeie văduvă, cu cinci copii, căreia, cu vre-o 10 ani în urmă i-a murit bărbatul… Şi a lăsat-o fără nici un venit şi fără casă, pentru că era ipotecată la bancă… Preotul vostru i-a plătit ipoteca şi i-a dat casa înapoi…

Ba i-a şi întreţinut pe toţi până au crescut copiii şi au început să lucreze… Iar femeia a stat de vreo câteva ori în spital… Părintele i-a plătit operaţiile şi a angajat o femeie ca să stea cu copiii cât a lipsit ea….

Cu o săptămână înainte de moartea preotului, a murit această văduvă… Şi pentru că Dumnezeu a zis:” ”Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca, atunci când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.” ( Luca 19,9), aşa şi văduva cea credincioasă care cu suferinţele ei şi-a agonisit casă în cer, l-a primit pe părintele la dânsa… Căci cine are milă, are parte de milă…

Şi dacă ai şti tu, măi omule, de câte ori l-a ispitit diavolul pe părintele ca să se îndreptăţească în faţa oamenilor cu fapta lui cea bună! Dar el răbda şi tăcea, deşi toate patimile lui văzute îl chinuiau să spună binele făcut şi să-l piardă… Căci binele văzut, mai devreme sau mai târziu, îl dărâmă laudele oamenilor…

Aşa că nu mai judecaţi, măi, după cele văzute… Lăsaţi judecata Celui Care cunoaşte inimile…

Şi rugaţi-vă pentru fiecare suflet de om ca să-l biruiască pe vrăjmaşul diavol întru cele ascunse…

Articol relatat de portalul usa-milostivirii.blogspot.com