Cel care are această pace nu numai că nu se teme de barbar şi de duşman, ci nici de însuşi diavolul nu se teme

Nici sciţii, nici tracii, nici sarmaţii, inzii şi alte popoare sălbatice nu luptă atât, cât un cuget vinovat care se strecoară în suflet, şi o poftă nesăţioasă, şi iubirea de arginți, şi setea de putere, şi râvna pentru lucrurile pământeşti. Căci acela este un război din afară, dar aici lupta este dinlăuntru.

Dar mai presus de orice este a vedea că relele zămislite în interior sunt mai grele şi obişnuiesc să provoace moartea mai mult decât cele care vin din exterior. Căci şi viermele care roade dinlăuntru lemnul îl distruge mai repede, iar bolile născute înăuntru distrug puterea trupului şi sănătatea, mai mult decât cele din exterior. Şi cetăţile le distrug nu atât duşmanii din afară, cât luptele civile.

La fel şi cu sufletul: nu atât atacurile din afară, cât bolile născute înăuntru obişnuiesc să distrugă. Dar dacă cineva care are frica de Dumnezeu face totul pentru a alunga războiul şi pentru a potoli patimile, ucigând ca pe nişte fiare gândurile rele, fără să le lase nici un răgaz, acesta se va bucura de cea mai curată şi mai adâncă pace. Când a venit Hristos, a dăruit această pace. Această pace şi Pavel o dorea credincioşilor în fiecare scrisoare, zicând: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl vostru!”. Cel care are această pace nu numai că nu se teme de barbar şi de duşman, ci nici de însuşi diavolul nu se teme. Ci râde de toată ceata demonilor şi este mai curajos decât toţi oamenii, nefiind copleşit nici de sărăcie, nici îngreunat de boală şi neputinţă, nici nu este tulburat de vreun necaz care cade pe neaşteptate asupra lui, fiindcă sufletul, sănătos fiind şi întărit, are puterea să suporte aceste atacuri cu toată uşurinţa.

Sf. Ioan Gură de Aur

Extras din ”Omilii la psalmi” – Ed. Doxologia, Iași, 2011, pag. 54