Un soț bun se dă prin rugăciune și în nici un caz nu se caută în locuri de distracție, în ziare cu anunțuri matrimoniale
Tendința de a ruga pe Dumnezeu să-ți dea un soț/ o soție este foarte bună. Într-adevăr, experiența bisericească ne învață că un soț bun se dă prin rugăciune și în nici un caz nu se caută în locuri de distracție, în ziare cu anunțuri matrimoniale și nici chiar în timpul slujbelor din biserică. Trebuie doar să vă rugați, iar Dumnezeu va face ca toate să se întâmple ca de la sine.
Puteți face rugăciuni pentru un soț bun către Mântuitorul, către Maica Domnului, al cărei acoperământ stă deasupra oricărei familii curate, sau către acel sfânt al cărui nume îl purtați sau către sfinții care sunt exemple de căsnicie creștină autentcă. Vom aminti pe Sfinții Petru și Fevronia din Murom sau pe Sfinții membri ai familiei țariste, Nicolae și Alexandra. Dar sunt și alți sfinți care constituie exemple ale viețuirii de familie creștină. Vă puteți ruga și sfinților pentru care aveți o evlavie mai mare.
Este însă foarte important să vă rugați cu osârdie, adică să nu spuneți doar o singură dată: „Sfinților Petru și Fevronia, trimiteți-mi un soț!”, uitând apoi de aceasta, ci să stăruiți în rugăciune mai mult timp, conștientizând cererea ca fiind prioritară și așa rugându-vă Domnului și celor care L-au bineplăcut. În al doilea rând, trebuie să vă rugați cu credință, ca această cerere să fie auzită de Domnul și să nu apară ca una „pentru orice eventualitate”, dat fiind că întreprindem și alte acțiuni pentru a rezolva problema.
Părintele Maxim Kozlov
Extras din ”Familia-ultimul bastion”, Ed. Sofia, București, 2009, pag. 22-23
Corect, dar si prin ascultarea inimii tale, inima nu te inseala nicioadata.