Să te ferească Dumnezeu de o asemenea laşitate!
De ţi se va întâmpla să treci prin mari nenorociri, supărări, boli, nu fi laş, nu deznădăjdui, nu crâcni, nu-ţi dori moartea, nu spune vorbe de ocară înaintea Atotvăzătorului Dumnezeu, de pildă: vai, ce lovitură cumplită, e peste puterile mele, mai bine să mor sau să-mi pun capăt zilelor!
Să te ferească Dumnezeu de o asemenea laşitate, cârteală, nesăbuinţă! Rabdă totul, ca şi cum toate acestea ţi-ar fi fost trimise de Dumnezeu pentru păcatele tale, şi spune precum tâlharul cel înţelept: „Primit-am pe drept, după faptele mele“ (Luca 23, 41) şi priveşte cu ochii minţii la Mântuitorul care pătimeşte pe Cruce.
Sfântul Ioan de Kronstadt
Extras din ”Viața mea în Hristos”, Ed. Sophia, 2005, pag. 383