„Atunci când vrăjmaşul tău îţi face rău şi tu îi faci bine, grămădeşti cărbuni aprinşi pe capul lui”

Când cineva cere lucruri fără socoteală, să-i dăm?

Aici este nevoie de discernământ, şi iarăşi dis­cernământ. Atunci când unul îţi cere lucruri, fie şi cu scopul de a se făli cu ele, dă-i-le. Vezi, Hristos nu i-a spus lui Iuda: „Ce fel de apostol eşti? Taie-ţi iubirea de argint!”, ci i-a dat şi punga (In. 12,6). Dar dacă unul îţi cere, de pildă, o cutie de marmeladă şi o ai, iar tu ştii că acesta are un vas plin, în timp ce altul nu are de­loc şi are nevoie, atunci spune celui ce are şi mai cere: „Frate, dacă vrei, dă şi tu puţin cutăruia din ceea ce ai!”. Dacă nu există nimeni care să aibă nevoie, dă-i fără să spui nimic. Poate că prin darea aceasta, dacă mai există o coardă sensibilă în el, va fi mişcat sufle­teşte şi se va îndrepta.

În cazurile acestea se întâmplă ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Atunci când vrăjmaşul tău îţi face rău şi tu îi faci bine, grămădeşti cărbuni aprinşi pe capul lui”. Aceasta nu înseamnă că îl arzi, ci că atunci când îi faci bine, începe să lucreze în el dragos­tea, care este Hristos, şi intră în acţiune harul dum­nezeiesc. După aceea, omul se schimbă, deoarece îl mustră conştiinţa, adică se arde de conştiinţa lui. Nu este bine să faci binele ca să se mustre celălalt şi să se cuminţească, pentru că astfel slăbeşte binele, ci să-l faci cu dragoste. Atunci când îl copleșești cu binele, se schimbă în sensul cel bun şi se îndreaptă.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din ”Cuvinte duhovnicești” Vol. 2, Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ed. a II-a, Ed. Evanghelismos, București, 2011, pag. 183-184