Nu-ți fie teamă să accepți ceea ce ești!
Ești ceea ce ești!
Nu-ți fie teamă să accepți aceasta.
Nu știu cât reușesc să mă fac înțeles, nu știu cum vă sună, dar există mântuire pentru toți. Trebuie să luăm lucrurile exact așa cum sunt. Fiecare dintre noi trebuie să cunoască bine cine este. Cadrul general al temei despre care vorbim este același, dar pentru fiecare din noi starea lăuntrică este una specială.
Este nevoie să fim ajutați, dar tebuie să avem și dispoziția necesară. Dacă nu avem dispoziție să înțelegem, nu înțelegem nimic.
Fiecare să se cunoască pe sine. Să nu-i fie rușine, să nu-i fie teamă să accepte ceea ce este. Nu ceea ce vrea să fie. Ci ceea ce este. Să accepte cu recunoștință fără să se certe cu cineva . Nici cu Dumnezeu, nici cu lumea, nici să se vaite: ”De ce să fiu așa? De ce să mi se întâmple așa? De ce să am eu asemenea greutăți?”
Pe acestea le știe Dumnezeu. Noi suntem datori să acceptăm cu recunoștință orice ni s-ar întâmpla și să cunoaștem cu răbdare sinele nostru.
Numai astfel există nădejdea, fraților, să se întâmple ceva bun cu noi!
Nu știu poate că greșesc, dar de obicei, cel care este în afara realității, în afara sinelui său, care nu vede, care nu are dispoziție să se afunde înlăuntrul său, acela crede că are de făcut o altă lucrare.
Un Sfânt spune:
,,Dacă vei cădea în noroi și ți se astupă nasul și ochii și gura și urechile, la ce-ți va folosi să-i spui slujitorului tău să meargă să împartă bani încoace și-ncolo?”
Arh. Simeon Kraiopolous – Sufletul meu, temnița mea, Editura Bizantină – 2009
Articol relatat de portalul catehetica.ro
