Această țară poate organiza armata celor 200 de milioane de oameni, menționată de Sfântul Ioan Teologul. ”Şi numărul oştilor era de douăzeci de mii de ori câte zece mii”
15. Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, care erau gătiţi spre ceasul şi ziua şi luna şi anul acela, ca să omoare a treia parte din oameni.
16. Şi numărul oştilor era de douăzeci de mii de ori câte zece mii de călăreţi, căci am auzit numărul lor.
17. Şi aşa am văzut, în vedenie, caii şi pe cei ce şedeau pe ei, având platoşe ca de foc şi de iachint şi de pucioasă; iar capetele cailor semănau cu capetele leilor şi din gurile lor ieşea foc şi fum şi pucioasă.
18. De aceste trei plăgi: de focul şi de fumul şi de pucioasa, care ieşea din gurile lor, a fost ucisă a treia parte din oameni.
(Apoc. 9:15,16,17 si 18)
Aceasta este profetia biblica ,fragment a Apocalipsei lui Ioan Teologul,in care se vorbeste despre o armata imensa ,numarand „douazeci de mii de ori cate zece mii de calareti” care va trece Eufratul secat,invadand Orientul Mijlociu.Printr-un calcul simplu aflam ca este vorba de 200 de milioane de oameni (calareti) care vor conduce un numar impresionant de masini de razboi(tancuri,avioane de lupta etc) simbolizate in profetie de caii care aveau „capete de lei” iar din gurile lor „iesea foc ,fum si pucioasa”.
Insa cel mai interesant aspect legat de aceasta profetie se refera la identitatea poporului care va forma aceasta armata. Ce popor este capabil sa formeze o asemenea armata,indraznind apoi sa invadeze Orientul Mijlociu? Expresia greacă tradusă prin „Orient” (Apocalipsa 16:12) este „anatolea hellon” care înseamnă „răsăritul soarelui”. Este vechea desemnare a raselor şi naţiunilor orientale. Ioan descrie această mare hoardă de soldaţi strânşi la râul Eufrat ca „împăraţii de la răsăritul soarelui” şi prezice mişcarea unei mari armate orientale care trebuie să ia parte la un război în Orientul Mijlociu.Singura putere militara care ar putea sa faca o astfel de mutare pe harta lumii , este CHINA. Populatia Chinei numara 1,306,313,812 de oameni ,fiind pe primul loc in lume.
Cu toate că acesta tara nu este prea dezvoltată în toate ramurile sau ca nivel de trai, totuşi ea a făcut progrese remarcabile în domeniul armamentului. Cu privire la potenţialul militar şi intenţiile Chinei roşii, Victor Petrov a spus în 1967: „China are toate condiţiile să devină o mare putere mondială. Dezvoltarea Chinei comuniste este avansată şi va creşte. Cu sau fără ajutorul ruşilor, ea avansează spre scopul ei de a atinge nivelul industrial al marilor puteri ale lumii.
Ruptura dintre China şi Rusia s-a făcut în interpretarea doctrinei comuniste. Chinezii afirmă că lumea nu va putea fi cucerită decât prin forţa armelor şi prin violenţă. Marea acuzaţie a Chinei roşii faţă de Rusia se exprimă prin cuvântul comunist cel mai dispreţuitor: „revizionişti”. Marxiştii n-au uitat niciodată că violenţa va însoţi inevitabil prăbuşirea capitalismului. Mao Tse Toung a rezumat astfel interpretarea acestui principiu: „Puterea politică iese dintr-un proiect de tun… şi proiectul nu trebuie să cadă niciodată în mâinile Partidului Comunist”. Convinşi că lumea liberă nu poate fi răsturnată decât printr-un război total, comuniştii chinezi, de-a lungul multor ani, au consacrat 10% din bugetul lor militar pentru dezvoltarea armelor nucleare. China s-a specializat în bombe H şi în rachete intercontinentale – zicea Yehuda. Un recent documentar televizat despre China roşie, numit „Vocea Balaurului”, spunea ca acestia se laudă ei înşişi că ar putea mobiliza o „armată populară” de 200 milioane de soldaţi. În lauda lor ei au dat chiar cifra prezisă în Biblie. Coincidenţă?
Această tactică a „valurilor de oameni” pare a fi la baza strategiei acestei armate de 200 milioane de oameni care, conform profeţiilor, trebuie să invadeze Orientul Mijlociu în bătălia de la Armaghedon.