De ce mergem cu lumânarea aprinsă când ne împărtăşim?
„Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea…” (Psalm26).
Lumânarea aprinsa exprimă credinţa neabătută în Hristos a creştinului care se împărtăşeşte. Cât este de adevărată flacăra care arde real! înainte era rece acum arde, este ceva ce nu exista înainte şi acum s-a înfiinţat. Flacăra lumânării reprezintă chipul inimii noastre care se aprinde, iarăşi şi iarăşi, prin Sfânta împărtăşanie.
Trebuie să înţelegem că este nevoie să ţinem lumânarea, vie, ca jertfă a unui angajament, acela că îl vom urma pe Hristos, întocmai cum L-a urmat El pe Tatăl. Când aprindem lumânarea exprimăm faptul că ne ducem să ne întâlnim cu ceva real, ceva ce n-a mai fost până în clipa de faţă şi acum vrem să fie. Vrem ca inima noastră să fie o ardere luminoasă.
Dacă ne împărtăşim mergem cu lumânarea aprinsă, pentru a arăta că inimile noastre trebuie să fie ca focul. Când punem mâna pe lumânarea aprinsă ne arde. Aşa se întâmplă şi cu inima noastră: în ea lucrează tainic Hristos cu duhul dragostei lui.
