Încă un cui am bătut în carnea ta, Iisuse. Iartă cuiul acesta, Părinte, şi nu te scârbi de mine.
Inca un cui am batut in carnea ta, Iisuse. Inca o data te-am tradat. Si inca o data ai facut minunea. M-ai luat de mana si m-ai tras la Tine. De data asta a fost cu forta. Pentru ca eu pornisem deja sa te rastignesc.
Iar acum nu pot sa-ti multumesc. Nu ma pot bucura ca mi-ai intors viata spre bine, pentru a nu stiu cata oara. Vad minunea si ma lasa rece, cu inima stransa.
Nu mai pot, Iisuse. Intre lumea asta si Tine, nu mai gasesc echilibrul. Cad in fiecare zi iar atunci cand alerg la Tine sa ma ridici, ma simt straina si goala. Si nu pot intelege. E lumea creata de Tine. De ce e asa de departe de Tine? De ce ma trage cat mai departe de Tine? De ce atunci cand incerc sa ma aproprii de Tine toate vuiesc si se pun stavila intre mine si Tine?
Dar inteleg de ce. Au inteles-o si sfintii. Doar ca ei au avut puterea pe care eu nu o am. Puterea de a alege o singura cale si de a inainte pe ea cu incapatanare, prin sange, lacrimi si noroi. Stiind ca trebuie sa treaca prin iad pentru a ajunge la inviere. Dar tot de la Tine au luat puterea, nu?
Iarta cuiul acesta, Parinte, si nu te scarbi de mine.
Nu ma lasa, Doamne Dumnezeul meu, nu te departa de la mine, ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele.
sursa: fiudetina.wordpress.com
