Sunt cazuri când, în aparenţă, păcătoşii mor liniştiţi, pe când drepţii, din contra, au o moarte crudă

Dar se întâmplă şi cazuri când, în aparenţă, păcătoşii mor liniştiţi, pe când drepţii, din contra, au o moarte crudă, îngrozitoare. Se poate, oare, deduce din aceasta că cei dintâi sunt buni la Dumnezeu şi ceilalţi sunt păcătoşi şi condamnaţi la pieirea veşnică?

În explicarea acestor cazuri, trebuie totdeauna să avem în vedere că pentru noi căile lui Dumnezeu sunt neînţelese şi, nefiind cuprinse de mintea noastră, trebuie numai să le venerăm.

Dar despre aceea, că mulţi dintre drepţi n-au moarte bună, pe când păcătoşii mor liniştiţi şi fără a suferi, Sfântul Atanasie povesteşte următorul că „Un monah sihastru, vestit prin minunile sale, trăia în pustie cu un ucenic al său. Se întâmplă ca în una din zile ucenicul său să meargă la oraş. Aici asista la îngroparea prefectului acelui oraş, un om rău şi fără frica lui Dumnezeu, şi văzu pompa cu care l-au înmormântat, şi mulţime de popor care-l petrecea până la mormânt. Întorcându-se la chilia sa, în pustietate, găsi pe sfântul bătrân sfâşiat de hienă. A început să plângă cu amar pe bătrân şi a se ruga luil Dumnezeu, zicând:

«- Doamne, de ce acest bătrân, om sfânt, a avut o moarte aşa de crudă, fiind sfâşiat de fiară, pe când prefectul oraşului, om rău, a avut o moarte atât de bună şi frumoasă?».

Pe când el plângea şi se ruga lui Dumnezeu, iată că i se arătă îngerul Domnului care îi zise:

«- De ce plângi pe bătrân? Acel prefect a avut o faptă bună şi de aceea s-a învrednicit de-o aşa frumoasă înmormântare, drept recompensă; dar după trecerea lui în cealaltă viaţă, n-are ce mai aştepta decât condamnarea la o viaţă amară. Dar stăpânul tău, vrednicul bătrân, deşi întru toate a îndeplinit voia lui Dumnezeu şi a făcut fapte bune, totuşi, ca om, a comis o mică greşeală, un păcat, pe care şi l-a spălat prin această moarte oribilă, aşa că a trecut în cealaltă viaţă curat cu desăvârşire»”.

Când păcătoşii mor de moarte cumplită, ei dobândesc, prin această moarte de martir, iertarea păcatelor sau uşurarea chinurilor viitoare; iar când drepţii mor de moarte de martir, prin aceasta li se măreşte recompensa în viaţa viitoare.

Tainele vieţii viitoare / S.A. Arhanghelov; pref., ed. îngrij. ieromonah Porfirie Bercea; trad.: Climent I. Bontea(1899) – Bacău: Bunavestire, 2007

sursa: jurnalspiritual.eu