Monahul smerit, care poartă crucea, îl arde pe vrăjmașul

Tot ceea ce se uneşte cu cărbunii se curăţeşte şi orice trup al monahului prin nevoinţă primeşte nestricăciunea. Biserica sfântă sfinţeşte pe cel ce sălăşluieşte în ea şi trupul neîntinat va odihni cu slavă sufletul.

Soarele care îşi aruncă razele într-o groapă cu noroi nu se întinează, la fel şi monahul, care lucrează dreptatea şi se întoarce de la păcătoşi, rămâne nevătămat cu nepătimirea. Jertfelnicul sfinţeşte darurile puse pe el, la fel şi monahul, cugetând cele ale Duhului, sfinţeşte trupul. Lucrătorul cu experienţă are simbria din destul pe măsura ostenelii, aşa şi monahul sârguitor are de la Hristos bunătăţile, ca dovadă a celor făptuite. Neguţătorul înţelept îşi sporeşte bogăţia, la fel şi monahul care pururea luptă spre cele bune îşi sporeşte slava în ceruri, neguţătorind comori neprădate. „Cel ce ridică sabia, de sabie va pieri”, aşa şi monahul, păcătuind în aceasta, spre moarte cade. Trâmbiţa care răsună pregăteşte de război, iar cântarea monahului îi răneşte pe demoni. Tot ceea ce se uneşte cu cărbunii se curăţeşte şi orice trup al monahului prin nevoinţă primeşte nestricăciunea. Biserica sfântă sfinţeşte pe cel ce sălăşluieşte în ea şi trupul neîntinat va odihni cu slavă sufletul. Ceara lângă foc se topeşte, la fel şi monahul stricat cu trupul este prea rău mirositor, apropiindu-se de judecată. Grâul cel bun îl sufocă spinii, iar cugetele întinate îl zăpăcesc pe monahul care se îndreptăţeşte. Momeala undiţei ademeneşte peştele, iar monahul smerit, care poartă crucea, îl arde pe vrăjmaşul. Pe focul care arde îl stinge apa şi monahul prin milostenie se răscumpără din păcat. Grădina udată va înflori precum crinul şi învăţătura monahului o arată faptele lui. Orice corabie pe mare este nestatornică, la fel şi monahul, petrecând în mese drese cunsare, este bătut de vânt încoace şi încolo.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Viața și cuvinte de folos, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 64)

sursa: doxologia.ro