Despre pocăința lui David
Natan acela, Proorocul, a vorbit în pilde cu David, din care învață și arată că, după o mare cădere, i s-a întâmplat lui David greșeala aceea. Și cuvântul mai arată că nu înaintea a tot norodul l-a mustrat pe el, ci, după ce a intrat, zice, față cu dânsul, iar nu de față cu alți martori i-a grăit. Iar David, nu numai că și-a mărturisit greșeala sa, ci, s-a mărturisit și oamenilor, celor de după dânsul, scriind acel psalm cunoscut, când a intrat el la Betșeba, femeia lui Urie. Deci, intrând la dânsul, Natan Proorocul i-a spus pentru care pricină a fost el lăsat să cadă într-o faptă rea ca aceea. Și anume, pentru cuvântul acela, pe care l-a zis întru sine așa: ,,Eu am zis, întru îndestularea mea: Nu mă voi clinti în veac”. (Ps.29, 5). I
Iată, dar, că înălțându-se cu mintea, a grăit un cuvânt ca acesta, că, adică, nu se va prăbuși niciodată și va petrece neschimbat și fără de patimă, întru îndestularea lui. Greu cuvânt și mândrie afară din cale.
Pentru că: ,,De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc” (Ps.126, 1). Deci acestea și Apostolul, știindu-le, n-a îndrăznit să zică: ,,Nu mă voi clăti în veac”, ci se îngrijea, zicând: ,,Nu cumva, altora propovăduind, eu singur să fiu nepriceput și nelămurit”. Și ne învață: ,,Nimeni să nu se laude, la oameni, ci cel ce se laudă, întru Domnul să se laude; Și celui ce i se pare că stă, să se păzească pe sine, ca să cadă”.
Să înțelegem dar, fraților, cum David numai cu un cuvânt, lăudându-se, a greșit. Pentru aceea și diavolul i-a întins lui cursă, că, adică, să greșească cu Betșeba. Dar, înălțându-se, s-a smerit și a postit. Cu atât mai mult ni se cade nouă, fraților, să ne smerim înaintea lui Dumnezeu și să nu ne înălțăm cu mărire deșartă. Să ne aducem aminte de cei flămânzi, care umblă în sărăcie, cum se zbuciumă, cum se chinuiesc cu gerul, cu viforul, cu foamea și se luptă cu golătatea, uneori nici acoperământ având, iar de noi sunt trecuți cu vederea. Deci, de voim să ne facem nouă înșine pe Dumnezeu, milostiv, să aducem în casele noastre pe unii ca aceștia, să arătăm spre dânșii dragoste mare și să nu-i deznădăjduim de a lor mântuire, ca, printr-înșii, să câștigăm și noi mila în ziua judecății Domnului nostru Iisus Hristos. căruia se cuvine slava acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
Proloagele – Editura Bunavestire
sursa: catehetica.ro
