Știți de ce are asinul CRUCE pe spate?
Asinul, numit si magar, este un animal umil si simplu, des intalnit in legendele si credintele oamenilor. Nepretentios, asinul a fost intodeauna un ajutor pentru om, fiind un bun animal de povara. Credinta populara spune ca diavolul se poate preschimba in orice vietate, dar nu are puterea de a se transforma in magar si nici nu poate face vreun rau acestui animal sau oamenilor care sunt intovarasiti in calatorie sau la munca de un magarus.
Calare pe un asin au calatorit Fecioara Maria cu pruncul Iisus, impreuna cu Sfantul Iosif, atunci cand au fugit in Egipt, pentru a scapa de mania Regelui Irod, care omora toti pruncii. 30 de ani mai tarziu, Mantuitorul Iisus Hristos intra in Ierusalim, intampinat de multimi, purtat tot de un asin. Venea calare pe un animal bland si simplu, dand astfel dovada de smerenie si modestie. Nu a venit calare pe un cal, caci in acea perioada caii nu erau folositi decat de cei bogati sau de soldati, in lupta. Insa Mantuitorul era Domnul Pacii, al celor umili si simpli. Asinul a fost binecuvantat de Dumnezeu, caci animalul acesta are, inca de la nastere, semnul crucii pe spinare. Iata ce istoriseste legenda: „Atunci cand a facut Dumnezeu animalele pe pamant, a facut si pe magar, urecheat si bland tot ca acum… iar dunga ce o are pe spinare, in forma de cruce, se povesteste ca acest semn i-a fost facut de Dumnezeu, cand l-a binecuvantat, pe vremea cand l-a incalecat Iisus Hristos, spre a intra in Ierusalim.”
Articol relatat de portalul ganduridinierusalim.com.