Sfânta Cruce izvorâtoare de mir de la Coslogeni, locul vindecării multor bolnavi
Ţara noastră este bogată în locuri făcătoare de minuni. Unul dintre ele este Schitul Crucii de la Coslogeni. Mulţi bolnavi şi-au găsit vindecarea, cei ce nu puteau vorbi au primit grai, orbii şi-au recăpătat vederea.
Schitul Coslogeni se află la intrarea în satul Coslogeni din comuna Dichiseni, pe DN 3B Călăraşi – Feteşti, la kilometrul 14.
Locul şi-a câştigat faima datorită unei cruci de piatră despre care se spune că este făcătoare de minuni.
Crucea izvorâtoare de mir de la Coslogeni a fost înfiptă pe o mică temelie de piatră, chiar la marginea drumului prăfos, de ţară. Nimic nu anunţă că aici s-ar afla un loc sfânt, în care s-au săvârşit multe vindecări miraculoase.
Veche de aproape jumatate de mileniu şi pomenită de mai toţi marii noştri istorici, Crucea de la Coslogeni rămâne o enigmă deschisă.
Sfânta Cruce datează din anul 1620. A fost făcută de un boier din Călăraşi pentru a fi dusă la Feteşti. A fost transportată cu un car spre locul de destinatie. Pe câmp însă, carul a cedat din cauza greutăţii, s-a stricat. Crucea a fost dată jos pentru a se putea repara carul, apoi a fost ridicată în car, dar boii n-au mai putut merge.
Atunci, crucea a fost înţepenită în acest loc de către niste credincioşi şi, cu timpul, s-a văzut că e făcătoare de minuni,iar oamenii n-au încetat să vină să se roage în acest loc.
Se spune că aceasta nu poate fi urnită din loc decât cu puterea Domnului. Mai mult decât atât, localnicii spun că aceasta a crescut, s-a înălţat şi doar cei care vin aici cu credinţă au parte de tămăduire.
Între anii 1990-1993 a fost ocrotită de creştinii care au zidit deasupra ei un lăcaş de închinare şi slujire cu sprijinul părintelui paroh din satul Coslogeni şi al credincioşilor care veneau din toata ţara să se inchine sfintei cruci. La cererea credincioşilor din această zonă şi cu binecuvântarea episcopului Damaschin Coravu s-a decis ca în acest loc binecuvântat de Dumnezeu să fie un schit de călugări.
Astfel că, în anul 2003 a fost înfiinţat Schitul Coslogeni. Lucrările de extindere şi dezvoltare a Schitului au continuat, punându-se piatra de temelie a unei biserici, cu hramul “Înălţarea Sfintei Cruci”. Sfântul lăcaş, realizat din lemn în stil maramureşean, are înălţimea de 26 de metri , 16 metri lungime şi 6,30 metri lăţime
Despre Crucea de leac de la Coslogeni s-a dus vestea că e făcătoare de minuni, însă comuniştii nici nu au vrut să audă despre aşa ceva. Au făcut tot posibilul ca aceasta să dispară, însă nimeni nu s-a putut împotrivi voinţei Domnului.
Chiar şi buldozerele au cedat când au încercat să demoleze crucea din piatră. Semnele divine arătau clar că nu trebuie mişcată din loc. Un bărbat “nedus la biserică“ a paralizat pe loc în timp ce lucra la mutarea crucii, spun bătrânii satului.
Legenda spune că, într-o zi ploioasă şi friguroasă, un copil care venise cu vitele la păscut s-a adăpostit la rădăcina Sfintei Cruci. Copilul era mut şi nici nu auzea şi, după ce s-a atins de Sfânta Cruce, a început deodată să vorbească şi să audă. De atunci s-a dovedit că este o cruce făcătoare de minuni.Mulţi oameni bolnavi, demonizaţi, vin la această cruce ca să capete tămăduire.
Chiar în inscripţia ei se spune că este o cruce „sfântă şi de viaţă făcătoare“.Preoţii nu au reuşit să desluşească decât jumătate din mesajul scris, în slavona veche, pe Sfânta Cruce. Aşa s-a aflat că a fost ridicată de domnitorul Mavrocordat, în cinstea cuvioasei Parascheva.
Crucea izvorâtoare de mir trăieşte în smerenia sărăciei, lucrând cu mare şi bogată milă doar pentru cei care cred cu adevărat, care se ostenesc în rugaciune, fără a pierde cumpăna dreaptă a speranţei.
Schitul, care are hramul “Izvorul Tămăduirii”, este vizitat în fiecare an de pelerini din toată ţara. Marile pelerinaje au loc de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, de Sfânta Maria, Paşte, Crăciun şi alte sărbători religioase.
La baza crucii se găseşte un izvor cu proprietăţi tămăduitoare, care acum este captat într-o fântână situată alături. Măsurătorile bioenergetice efectuate asupra crucii relevă un nivel energetic foarte ridicat, cu mult mai înalt decât acela al bioenergoterapeuţilor.
sursa: financiarul.ro