Cum se vindecă nervozitatea copiilor

„Unii părinți, când văd pe copilul lor că reacționează ca şi când ar face-o intenționat, se enervează cumplit şi procedează în consecință. […]

Această nervozitate, de care suferă copiii la început, este folosită mai târziu ca armă de apărare şi de atac chiar împotriva celor care-l înconjoară, care par să nu-l suporte. […]

Desigur ştiți istorioara, dar poate că nu toți. Soarele şi vântul se certau: care are mai multă putere? Vântul spunea: Eu am mai multă putere! Soarele, la rândul lui, spunea: Eu am mai multă putere! Să arătăm, atunci, cine are mai multă putere! Un păstor care păştea oile purta o mantie groasă. Soarele şi vântul au căzut de acord că, cel care va reuşi să-l determine pe păstor să-şi dea jos mantia, acela are cea mai mare putere. Primul a încercat vântul. A suflat tare, a suflat din nou cu multă putere, şi iarăşi a suflat până când nu a mai putut. Păstorului a început să-i fie frig şi, în loc să-şi dea jos mantia, s-a înfăşurat şi mai bine cu ea, încât vântul nu mai avea nicio şansă de izbândă. A venit rândul soarelui. A strălucit soarele cu toată lumina lui, şi-a revărsat toată căldura peste păstor şi, îndată, acesta s-a încălzit şi şi-a dat jos mantia.

Cu tensiune, cu certuri, cu pedepse, cu asprime, sau cu presiuni de tot felul, care ignoră personalitatea copilului, nu se reuşeşte mai nimic. […] Copilul se apără şi el precum păstorul, se înfăşoară, se strânge în sine şi nu se mai poate comunica cu el, oricât de bune ar fi intențiile părinților.

Este nevoie, aşadar, ca părinții să se aplece cu multă răbdare, cu multă afecțiune asupra copilului, respectând personalitatea unică pe care o reprezintă copilul.[…] Un copil care se află într-o stare de nervozitate se simte singur, izolat, şi nu doreşte în fond nimic altceva decât să se deschidă puțin şi să comunice cu cineva din afara lui.[…]

Într-o astfel de situație, copilul are mare nevoie de înțelegere din partea cuiva. Să simtă că cineva este aliat cu el, este lângă el, că îl înțelege şi că nu mai este singur.”

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Părinți şi copii, Editura Bizantină, pp.133-135)

sursa: femeiaortodoxa.wordpress.com