Cine este super-eroul meu?
În rătăcirile noastre din ultimii zeci de ani, în cele ale credinţei, am tot încercat să umplem golurile care s-au creat datorita acestui fapt.
Se pare că noi oamenii avem nevoie de un erou, care să vegheze permanent asupra tuturor, să oprească nedreptaţile, să ne salveze din cele mai grele situaţii, să intervină când nu mai avem nici o scăpare, mai pe scurt să-şi pună toate puterile în slujba dreptăţii si a oamenilor. Aşa au apărut şi poveştile cu Super Man, Spider Man, Wonder Woman si mulţi alţi eroi ai filmelor si desenelor animate, născociţi de mintea umană, cu care ne-am delectat adolescenţa. Si la atâtea nenorociri care se intâmplă în lume nu era şi cazul să avem măcar un erou?
Nici nu concepem ca finalul unei ameninţări de proporţii planetare să nu aibe un happy-end, cu eroul având pieptul umflat până la refuz de aplauze si inimile noastre cucerite. Insă în contrast cu toate aceste lucruri, vă mărturisesc că eu unul nu am fost salvat în situaţiile limită din viata reala, de vreun erou promovat de media ci de un alt gen de erou, cu totul diferit, pe care am sa-l descriu într-o poezie.
„Eroul meu nu a avut veşmânt deosebit ci haine simple după chipul său smerit,
Nu şi-a luat putere dintr-o insigna sau semn ci dintr-o cruce de lemn,
Nu a impărţit răzbunare celor ce au greşit ci iertare şi cuvânt de îndreptare,
Nu a despicat pietrele-n două ci istoria lumii, drept mărturie nouă,
Nu a omorât vrăjmaşii ci a înviat răposaţii,
Nu a topit metalul cu privirea ci inimi de fier cu iubirea,
Nu a oprit gloanţe şuerânde dar a oprit vântul furtunii cu cuvântul,
Nu a zburat până pe Marte dar a mers pe ape-nvolburate,
Nu a ridicat pământul în două mâini dar a săturat mii de flămânzi cu două pâini,
Nu a făcut munţii să cadă dar a făcut orbii să vadă,
Nu a sfărmat uşi de oţel ci porţile iadului şi-a scos păcătoşii din el,
…Şi la sfârşit nu a fost aplaudat şi admirat ci hulit şi răstignit, însă mă întreb….
Până la urmă cine-a biruit???
Iar eu, când sunt în necaz, îl strig aşa:
„Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
„Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.”
sursa: ortodoxiatinerilor.ro