Rugăciunea de Duminică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul
Duminică dimineaţă înainte de plecarea la Biserică
Rugăciunea întîi
Din somn ridicîndu-mă, mulţumescu-ţi Ţie, Preasfîntă Treime, că pentru multă bunătatea Ta şi pentru îndelungă-răbdarea Ta, nu Te-ai mîniat pe mine, leneşul şi păcătosul, nici nu m-ai pierdut pentru fărădelegile mele, ci ai arătat iubire de oameni, după obicei; şi întru deznădăjduire zăcînd eu, m-ai ridicat ca să slăvesc puterea Ta dis-de-dimineaţă. Deci, acum luminează-mi ochii gîndului, deschide-mi gura ca să cuget la cuvintele Tale, să înţeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-ţi cînt întru mărturisirea inimii şi să laud Preasfînt Numele Tău: al Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua, către PreaSfînta Născătoare de Dumnezeu
Iubitoare de oameni, Maică a Iubitorului de oameni Dumnezeu, Stăpînă, de Dumnezeu Născătoare, pleacă urechea Ta şi ascultă-mă dintru înălţimea slavei Tale. Păcătuit-am, Preasfîntă, păcătuit-am şi cunosc fărădelegile mele şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Caută, Preasfîntă, spre rugăciunea şi spre mărturisirea robului Tău şi dăruieşte-mi izvor de lacrimi, din sufletu-mi înfrînt, curăţă-mă, dezleagă-mă, spală noroiul păcatelor mele; insuflă, în inima mea, teama cea sfîntă faţă de Fiul Tău şi Dumnezeu.Nor prealuminos al Soarelui Celui înţelegător, străluceşte lumina Ta cea simţitoare în mintea mea cea tulburată şi întunecată, împrăştie şi alungă pîcla cea deasă a cugetărilor mele celor viclene, pentru ca, în liniştea şi blîndeţea luminii strălucirii Tale, să aduc Ţie, Creatorului şi Ziditorului meu, jertfă de laudă şi de mărturisire, slăvindu-Te cu mulţumire pe Tine, rugătoarea pentru cei păcătoşi, şi pe Hristos, Cel născut din Tine şi Dumnezeul nostru, în vecii vecilor. Amin.