Cele opt pricini de neputrezire a morților

Sunt opt pricini de neputrezire a mortilor:

I. Prima pricina este atunci cand veti gasi mort in groapa si carnea a putrezit toata, dar oasele stau prinse intre ele ca la copacel. Acela nu-i sub blestem. Acela-i om tare din fire, care nu putrezeste 40-50 de ani. De aceea este asa.

II. Cand vei gasi mort in groapa neputred si este exact cum l-ai pus, acela n-a putrezit din cauza pamantului. Este pamant unde nu putrezeste mortul, daca nu-l muti. Acolo pamantul are chimicale si nu da voie sa putrezeasca nimic.

Aceste neputreziri sunt firesti, dar sunt si putreziri mai presus de fire:

III. Cand vei gasi mort in mormant neputred si carnea pe el este muceda ca buretele si alba, acela este om care a fost blestemat de dumnezeiestile pravile. El a avut canon mare la spovedanie pentru pacate mari si nu l-a facut.

IV. Cand vei gasi mort in groapa neputred si este negru si umflat ca toba si partile dinainte nu-s putrede, iar cele dinapoi sunt putrede, acela este blestemat de preot sau de arhiereu.

V. Cand vei gasi mort in groapa neputred si n-au putrezit nici hainele pe el, nici sicriul, nimic, nimic, si-i creste barba, cum s-a intamplat la cel de la Husi, si-i cresc unghiile, acesta a facut nedreptati si a furat. Acesta nu putrezeste pana nu-l dezleaga un arhiereu. Iar daca il dezleaga si arhiereul si tot nu se desface, atunci el este blestemat de saraci, fiindca a luat avere de la saraci. Si pana nu dau neamurile lui inapoi atat cat a luat el, nu putrezeste si tot in iad se munceste si nici arhiereul nu-l poate dezlega.

VI. Cand vei gasi mort in mormant neputred si pielea pe el este ca floarea de bostan, galbena, si limba-i galbena si ii cresc unghiile si-i creste barba si parul, acesta este sub anatema, sub cea mai grea pedeapsa a Bisericii. Acesta, din doua pricini este asa: sau a hulit pe Dumnezeu si pe preoti si s-a lepadat de credinta, sau a trait in preacurvie de gradul I – tatal cu fiica sau baiatul cu mama sa, adica incest. Acestia cad sub anatema, cea mai grea pedeapsa a Bisericii.

VII. Cand vei gasi mort in groapa caruia nu i-a putrezit mana sau piciorul, acela a lovit pe tatal sau pe mama sa si a amarat foarte tare pe parintii sai si a fost blestemat de ei si (nicidecum) nu s-a spovedit la duhovnic de acest pacat si nu a luat dezlegare, cand era in viata.

VIII. Iar cand vei gasi om neputred si-i usor ca o pana si miroase frumos tare, si-i foarte vesel la fata si face minuni, acelea sunt sfinte moaste, cum a fost si cu Sfantul Ioan Hozevitul la Ierusalim, care l-au gasit dupa 20 de ani, nu numai neputred, dar a facut si minuni.

Iata care sunt semnele la trupurile afurisite:

– sunt nedezlegate;

– sunt deformate si urate;

– sunt greu mirositoare si prea puturoase;

– sunt umflate ca toba;

– provoaca spaima si cutremur privirii.

Iar la sfintele moaste sunt aceste semne:

– sunt nestricacioase;

– sunt binemirositoare;

– sunt uscate si usoare;

– sunt vesele la vedere;

– nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca;

– izvorasc din ele felurite minuni.

UN CAZ DE NEPUTREZIRE

Citeam in Pidalionul de Neamt, la subinsem-narea canonului 14 din Sardica, unde este scris despre un fapt care l-a vazut cu ochii atata lume si Episcopul de Husi, Iacov Stamati.

La Episcopia de Husi, pe la 1785 traia un calugar cu numele Rafail. Acest calugar era olar de meserie si era cu viata sfanta. El toata ziua nu manca, ci numai seara la apusul soarelui manca ceva foarte putin. Dupa ce manca, calugarul isi lua o carte de citit si se ducea si se culca in cimitir intre cruci. Cimitirul era langa biserica. Totdeauna, si vara si iarna, avea un cojoc si se culca intre cruci. Si calugarii ii ziceau „Rafail cel nebun”. Ehei! Daca am fi si noi nebuni ca dansul! El avea viata sfanta.

Acest calugar nu vorbea cu nimeni, ci isi cauta de meseria lui, si se minunau ceilalti de lucrul ce iesea din mainile lui. Toti il intrebau de ce doarme in cimitir, iar el raspundea: „Ca acolo mi-i locul; daca maine mor, nu plec acolo? – adica la morminte. Si vreau sa ma obisnuiesc si eu cu mormintele”.

Intr-o noapte, dormind monahul Rafail in cimitir langa o cruce de piatra veche, aude cum bateau dracii pe unul in groapa. Si-l bateau de la 11 noaptea pana la ora unu, la miezul noptii. Un ceas inainte de miezul noptii, unul dupa. Dar il bateau de se auzea si se cutremura pamantul. Si el striga din mormant: „Miluiti-ma, ajutati-ma! Nu ma lasati, ca ma bat dracii!” Si-l bateau dracii in mormant doua ceasuri, de se cutremura pamantul acolo unde era el.

Rafail a stat si a ascultat si ce s-a gandit el: „Ma duc la duhovnicul episcopiei sa-i spun, sa vina sa faca o dezlegare la mormantul lui”. Duhovnicul Daniil avea 90 de ani, saracul. Se duce Rafail si-i zice rugaciunea la usa, ca asa se zice:

– Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milu-ieste-ne pe noi. Blagosloveste preacuvioase parinte!

Duhovnicul batran si obosit de lume, raspunde:

– Domnul si Maica Domnului. Care-i acolo?

– Eu, Rafail, parinte.

– Ce vrei?

– Parinte Daniil, hai la cimitir si-l dezleaga pe unul, ca tare-l bat dracii!

– Mai indracitule, tu daca dormi in cimitir, cate nu ti-arata dracii? Unde sa ma duc eu, ca-s obosit?

Si n-a vrut sa mearga. Si Rafail s-a dus, zicand:

– Iarta-ma, parinte!

A mai stat vreo zi, doua, bietul Rafail si a zis: „Ma duc sa-i spun duhovnicului din nou!”, ca auzea cum il bat diavolii si ii era mila de acela care striga in mormant.

– Parinte Daniil, hai ca-l bat dracii pe unul in mormant noaptea! Vai, tare mai striga ajutor.

Iar l-a ocarat duhovnicul:

– Ce ai venit, mai stricatule? De ce nu ma lasi sa dorm?

Mai sta el doua-trei zile, iar se duce: „Ma duc sa-i mai spun o data”. Si se duce Rafail a treia oara la duhovnicul lui, Daniil:

– Parinte Daniil, aveti mare putere de la Dumnezeu ca duhovnic, sa legati si sa dezlegati pacatele! Veniti sa dezlegati pe un om, ca tare-l bat dracii in groapa. Parinte, sa stiti ca daca nu vreti sa veniti, veti da seama de sufletul acesta in ziua cea mare a Judecatii de apoi! Sa nu spuneti ca nu v-am spus!

Cand a auzit duhovnicul, atunci s-a gandit: „Mai, a treia oara a venit, si n-a venit degeaba”.

– Stai, Parinte Rafail, ca merg!

Si-a tras ciubotele, si-a luat molitfelnicul, un epitrafir, o cruce si carja si a plecat, ca cimitirul era in ograda episcopiei, langa biserica, cum se faceau inainte vreme. Cand s-a dus la crucea aceea de piatra, inca de departe auzea cum se cutremura pamantul:

– Parinte Rafail, dar de cand il bat dracii?

– Sa fie mai mult de patruzeci de zile. Si eu am fost de trei ori la sfintia voastra, iar acum a treia oara m-am gandit sa nu mai vin. Eu l-am intrebat ce are, iar el mi-a raspuns: „Vai de crestinul acela care moare fara sa-si marturiseasca toate pacatele!”.

Si auzea batranul cum il bateau dracii pe acela in groapa si cum striga: „Miluiti-ma! Ajutor! Nu ma lasati, fratilor! Miluiti-ma!”

Atunci duhovnicul a trimis repede dupa episcop. Episcopul se culcase:

– Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi! Bine-cuvinteaza Preasfintite Stapane!

– Domnul si Maica Domnului. Cine-i?

– Rafail. Preasfintite, va cheama acum parintele duhovnic Daniil pana la cimitir, ca se petrece o minune mare acolo.

Episcopul s-a dus imediat.

– Preasfintite, ia asculta ce-i in mormantul asta!

– Rafail, dar de cand il bate?

– Au trecut patruzeci de zile.

– Si cand il bate?

– Il bate numai cand este un ceas pana in miezul noptii si unul dupa miezul noptii. Doua ceasuri il bate si pe urma nu se mai aude. Atunci a intrebat episcopul:

– Ce-i de facut, parinte duhovnic?

– Trebuie sa-l dezgropam, sa vedem ce-i cu dansul, ca acesta a avut mare blestem.

Pe cruce era scris: „Aici odihneste robul lui Dumnezeu, Ganciu – asa l-a chemat din botez -, fost administrator al Episcopiei Husilor”, de origine bulgara, ca bulgarii sunt tot ortodocsi. Murise de mai multi ani. Si acum il bateau dracii, tot ca sa-l descopere Dumnezeu si sa fie dezlegat, saracul.

A doua zi au chemat pe omul care raspunde de cimitir, sa dezgroape pe acel crestin. Cand l-au dezgropat a doua zi, nici limba in gura nu era putreda. Cum l-au pus cand a murit, asa l-au gasit. Unghiile crescusera ca secera; ii crescuse barba si parul in mormant pana jos; era negru la fata si umflat ca doba. Dar nici hainele de pe el nu erau putrede. Nimic. Sicriul era intreg si el.

L-au rezemat de biserica si i-au pus o basma alba pe ochi, ca se speria lumea cat era de urat. A venit lume multa, ca se auzise ca la episcopie au gasit pe unul pe care-l bateau dracii in fiecare noapte cate doua ore, si este de mai multi ani neputred.

Episcopul a chemat sapte duhovnici mari, intre care si cel al episcopiei, si a zis: „Hai sa-i facem o dezlegare!”

Si au ingenuncheat fiecare si au citit dezlegare pentru Ganciu. I-au citit rugaciunile, l-au dus in biserica si i-au facut toata randuiala inmormantarii cu dezlegari. Apoi l-au ingropat la loc.

Dupa ce l-au ingropat, l-au intrebat pe Rafail daca se mai aude cum il bat dracii. Nu s-a mai auzit nimic nici in ziua de azi.

Dupa un an, cand l-au dezgropat, era deja praf. S-au risipit toate oasele, s-au facut tarana. S-a mirat toata lumea, ce minune a fost acolo. El a cerut ajutor sa fie dezlegat saracul. Cata vreme trupul lui nu era putred, sufletul era in muncile cele negraite ale iadului, dar cu dezlegarile atator duhovnici si ale episcopului, l-a iertat Dumnezeu.

sursa: crestinortodox.ro