Cum cucerești inima (și apoi faptele) copilului tău

foto: ziuaconstanta.ro

Adesea părinții abordează cea mai (părută) usoară cale de îndreptare pentru copii lor. Este mult mai greu să lupți cu tine însuți, să fii un model demn de urmat pentru copilul tău și de aceea este mult mai ușor să intervii în forță pentru a schimba ceva.

Neputând să se adapteze la morala adulților, copiii creează o morală a stării bolnăvicioase. Cine se apleacă însă cu afecțiune și cu răbdare asupra acestor copii știu cât de mult își deschid inima și câtă recunoștință simt pentru puțina atenție și dreptate care li se acordă.

Aici este problema. Cum reușește cineva să se poarte cu copilul lui precum soarele cu păstorul. Desigur, știți istorioara, dar poate că nu toți. Soarele și vântul se certau: care are mai multă putere? Vântul spunea: ,,Eu am mai multă putere!” Soarele la rândul lui, spunea: ,,Eu am mai multă putere!” ,,Să arătăm, atunci, cine are mai multă putere!” Un păstor care păștea oile purta o mantie groasă. Soarele și vântul au căzut de acord că, cel care va reuși să-l determine pe păstor să-și dea jos mantia, acela are cea mai mare putere. Primul a încercat vântul. A suflat tare, a suflat din nou cu mai multă putere, și iarăși a suflat până când nu a mai putut. Păstorului a început să-i fie frig și, în loc să-și dea jos mantia, s-a înfășurat și mai bine cu ea, încât vântul nu mai avea nici o șansă de izbândă. A venit rândul soarelui. A strălucit peste păstor și, îndată, acesta s-a încălzit și și-a dat jos mantia.

Cu tensiune, cu certuri, cu pedepse, cu asprime, sau cu presiuni de tot felul, care ignoră personalitatea copilului, nu se reușește mai nimic.

Copilul este o entitate aparte și va folosi și el mijloacele lui ca replică, se va folosi de tot arsenalul care-i stă la îndeamnă.

Copilul se apără și el precum păstorul, se înfășoară, se strânge în sine și nu se mai poate comunica cu el, oricât de bune ar fi intențiile părinților.

Este nevoie, așadar, ca părinții să se aplece cu multă răbdare, cu multă afecțuine asupra copilului, respectând personalitatea unică pe care o reprezintă copilul. Dacă putem să-i inspirăm încrederea noastră, dacă putem să-l facem să simtă că-l prețuim cu adevărat, că-l respectăm, îl iubim și vrem să-l ajutăm, copilul se va deschide singur. Un copil care se află într-o de stare de nervozitate se simte singur, izolat, și nu dorește în fond nimic altceva decât să se deschidă puțin și să comunice cu cineva din afara lui. Și dacă aceasta este mama lui, sau tatăl, ce și-ar putea dori mai mult?

De aceea unii părinți care cunosc această artă, își câștigă foarte ușor copiii și se înțeleg cu ei foarte bine. În astfel de situații copiii ajung să facă și voia părinților.

Într-o astfel de situație, copilul are mare nevoie de înțelegere din partea cuiva.

Să simtă că cineva este aliat cu el, este lângă el, că îl înțelege și că nu mai este singur.

sursa: catehetica.ro din Părinți și Copii – Despre Educația Copiilor – Arh. Simeon Kraiopoulos – Ed. Bizantină 2005