Cum se întrebuinţează untdelemnul sfinţit la Botez?

FOTO evenimenteprofi.ro

Foarte mulţi sunt cei care confundă untdelemnul cu care este uns cel botezat de către preot înainte de afundarea în apă cu Sfântul şi Marele Mir. Acesta este motivul pentru care, în percepţia comună, acest untdelemn este numit mir.

În fapt, el este doar un untdelemn binecuvântat, din care preotul toarnă mai întâi câte puţin, de trei ori, în apa cristelniţei, după care unge pe cel care va fi imediat botezat pe frunte, pe piept, pe spate, pe mâini şi picioare.

Nu expunem aici simbolismul teologic deosebit de frumos al ungerii respective, ci dorim să spunem câteva lucruri legate de felul corect în care acesta trebuie folosit. În primul rând, e recomandat ca acest ulei să fie de măsline, mai ales că şi în rugăciunea de binecuvântare e pomenit porumbelul de pe vremea lui Noe, care purta în gură „ramură de măslin, semnul împăcării” şi e pomenit, de asemenea, „rodul măslinului, spre plinirea Sfintelor Taine”.

În ceea ce priveşte destinaţia ulterioară a undelemnului care rămâne, lucrurile nu sunt de fiecare dată foarte clare. Naşii sau cei din familie primesc undelemnul, îl iau acasă şi, de cele mai multe ori, în virtutea unei aşa-zise tradiţii, ştiu că trebuie să toarne din el în băiţa copilului, pe care o numesc şi baia mirului. De fapt, această primă baie care se face copilului se cheamă aşa deoarece cu acest prilej sunt spălate eventualele urme ale Sfântului şi Marelui Mir, apa fiind aruncată într-un loc curat, de obicei la rădăcina unui copac (nicidecum la canalizare). Tot în aceeaşi apă este spălată şi crişma sau pânza albă în care a fost primit pruncul de către naş după afundarea în cristelniţă.

A turna din untdelemnul de la Botez în această apă este un lucru greşit, acest gest neavând nici o explicaţie teologică. Tot o aşa-zisă tradiţie spune că, în perioada de după Botez, copilul trebuie uns din când în când cu acest ulei. De asemenea, din punct de vedere teologic, această practică nu se justifică. Ungerea e săvârşită de preot o dată pentru totdeauna, înainte de afundarea în cristelniţă.

Este adevărat că, în rugăciunea de binecuvântare a acestui ulei, preotul se roagă ca el să se facă „ungere de nestricăciune, armă dreptăţii, înnoire sufletului şi trupului, izgonire a toată lucrarea diavolească, spre înlăturarea tuturor răutăţilor pentru cei care se ung cu credinţă sau vor şi gusta din el…”. Menţiunea din rugăciune aminteşte de o practică întâlnită în epoca primară a Bisericii, când credincioşii beau pentru sfinţirea lor din uleiul sfinţit, ca şi din apa sfinţită sau agheasmă.

Practica aceasta însă a dispărut de foarte multe secole, fapt pentru care ea nu mai este prezentă în viaţa Bisericii. Aşadar, pentru a preveni o practică greşită din punct de vedere liturgic şi pastoral, considerăm că cel mai potrivit ar fi ca preotul să nu ofere familiei celui botezat uleiul rămas după ungerea prebaptismală, ci să-l păstreze în biserică, urmând să fie folosit la arderea candelelor, ca o jertfă din partea celui botezat.

sursa: ziarullumina.ro