”Ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă.” Ce să faci cu defectele omului drag
Dragostea se manifestă tocmai prin aceea că văzând şi ştiind neputinţele şi defectele omului drag, să le rabzi cu nădejdea de a le îndrepta prin propria ta sensibilitate şi înţelegere. Este important să învăţăm să păstrăm familia, pentru că cel rău atacă cel mai mult familiile care au ca temelie harul dumnezeiesc şi iubirea.
Mai întâi de toate, el încearcă să-l despartă pe om de Dumnezeu, să-l facă să încalce porunca: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”, iar odată cu ea şi pe cea de-a doua: „Să iubeşti pe aproapele tău”.
Una dintre nevoinţele cele mai mari într-o căsnicie este aceea de a păstra familia în pofida tuturor relelor. Chiar şi înţelepciunea populară spune: „Prin răbdare ajungi să iubeşti”. Se are în vedere următorul lucru: înainte de a învăţa să iubim, vom învăţa să suportăm neputinţele aproapelui şi prin aceasta să împlinim legea lui Hristos.Trebuie să învăţăm ce înseamnă răbdarea, smerenia, cum să păstrăm pacea. Acestea formează temelia unei familii.
Pentru aceasta e nevoie de multă smerenie, răbdare şi iertare. Familia trebuie acceptată ca un mare dar, pe care Dumnezeu ni l-a făcut. Îndoielile să fie excluse, pentru că Sfânta Scriptură spune: „Ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”.
Pr. Evgheni Şestun
sursa: ortodox.md