De ce coabitarea înainte de căsătorie nu scade riscul de divorţ?
Timp de decenii, oamenii au crezut că locuind în concubinaj îşi vor crește cotele de reuşită în căsătorie. Nucleul acestei idei este că prin concubinaj s-ar face un test al relației. Acest lucru pare logic, dar, în mod misterios, zeci de ani de cercetare nu arată acest beneficiu.
De fapt, până de curând, majoritatea covârșitoare a studiilor au arătat cote mai scăzute ale stabilităţii și fericirii în mariaj în cazul unei coabitări înainte de căsătorie.
Există unele studii recente care arată că doar în cazul anumitor grupuri nu se poate asocia un risc mai mare al coabitării înainte de căsătorie.
Această ultimă constatare a fot preluată şi transformată în informaţia că nu mai există niciun risc asociat practicii respective, ceea ce este eronat.
Dintre cei care au coabitat înainte de căsătorie, numai anumite categorii vor avea căsnicii la fel de stabile ca cei care nu au coabitat înainte de căsătorie. Acestea sunt persoane care:
– au coabitat numai câteodată cu persoana cu care s-au căsătorit;
– au început să coabiteze doar după ce s-au hotărât să se căsătorească;
– nu au coabitat cel puţin până la vârsta de 23 de ani.
Mister! Cum de s-a răspândit convingerea că, dacă vei coabita înainte de căsătorie, îţi îmbunătăţeşti şansele de succes marital, în ciuda faptului că nu există nicio dovadă în acest sens?
Există mai multe explicații. Voi prezenta două dintre cele mai importante.
În primul rând, cei care locuiesc împreună înainte de căsătorie tind să aibă un risc mai mare de eşec în căsătorie din cauza altor factori: au avut părinţi care au divorţat sau care nu au fost căsătoriți niciodată, au mai puține resurse economice, un nivel scăzut de educație, și așa mai departe.
Aceştia sunt numiţi factori de „selecție” în rândul cercetătorilor. Selecţia sugerează că o parte din şansele oamenilor de a avea succes în relații sau căsătorii ţine de „bagajul” cu care cei doi şi-au început relația, un dat pe care experiența de coabitare nu îl va putea modifica. Există o mulțime de dovezi că selecția este un factor important care stă la baza misterului de care spuneam. Aceiaşi factori de selecție asociaţi cu coabitarea și căsătoriile instabile sunt asociaţi şi cu cote mai mari de concubinaj în serie (mai mulţi parteneri) fără planuri de viitor.
A doua explicație stă şi în modul în care joacă fiecare îşi joacă cărţile primite de la destin.
Inerţia
Când doi oameni împart aceeaşi adresă, chiar dacă nu se înţeleg, le va fi mai greu să se despartă decât dacă nu ar coabita. Asta deoarece coabitarea are mai multă inerție decât o relaţie care nu presupune traiul în comun. După ce se mută împreună, chiar dacă nu se dăruiesc cu totul unul altuia, mulți se simt siliţi să rămână într-o relație, deoarece pur şi simplu despărţirea ar presupune asumarea de costuri mai mari.
Am găsit un articol cu câțiva ani în urmă care arată modul în care funcționează inerția. În acesta, Marguerite Reardon descrie dilema faţă de iPhone-ul ei: „Ar trebui să mă despart de iPhone-ul meu pentru Nokia Lumia 900?” Iată un citat:
,,Dar, din păcate acum mă simt un pic blocată în Apple. Aș vrea să încerc alte platforme de smartphone-uri, dar asta va necesita ceva efort din partea mea. La fel ca mulți dintre cei care au fost prinşi în ghearele Apple, a fost nevinovat la început… Inițial, nu am realizat angajamentul pe care îl făceam. Nu mă gândeam la faptul că mă voi bloca într-o platformă pentru tot restul vieții. Dar, cu fiecare nou produs cumpărat de la Apple, deveneam tot mai prinsă. Și acum simt că ar fi dureros să mă despart de Apple. Nu pentru că iubesc produsele sau compania atât de mult, ci pentru că ar fi necesar un mare efort din partea mea să-mi transfer toate lucrurile pe o nouă platformă.’’
Aceasta este o foarte bună definiție a ceea ce eu numesc inerție. Cei mai mulți oameni cred că inerția în legătură cu telefonia mobilă va lua sfârşit într-un an sau doi. Reardon se adresează unui tip mai puternic de constrângere, care produce inerție pe baza dificultăţii de a schimba ceva.
Ideea de inerție referitor la conviețuire și căsătorie este un pic înfricoșătoare. Credem că unii se căsătoresc cu cineva cu care nu s-ar fi căsătorit, dacă nu s-ar fi mutat împreună. Au fost prea repede cuprinşi de inerţie. Eu şi colega mea, Galena Rhoades, găsim mereu cupluri care nu coabitează înainte de căsătorie sau în orice caz nu înainte de a avea planuri clare să se căsătorească. Aceste cupluri prezintă un grad de fericire maritală peste medie, au mai puține conflicte, mai multă compatibilitate, și așa mai departe. (iv) Aceste cupluri sunt mai puțin susceptibile de a fi cuprinse prematur de inerție.
Celor care au evitat despărțirea, dar nici nu s-au decis să-şi facă un viitor comun cu partenerul, coabitarea le-a scăzut nivelul de fericire în căsătorie. Sunt şi unii care coabitează înainte de căsătorie, dar, ulterior, în căsnicie sunt fericiţi. Dar asta nu înseamnă că le scade riscul de divorț sau de nefericire în căsnicie.
Poate că vă gândiți: „Oricum eu nu cred cu adevărat în căsătorie, deci ce mă interesează pe mine?” Totuşi, dacă nu sunteți deja într-o relație și ați vrea să fiți, întrebările personale relevante sunt acestea: Ce pot evita pentru a nu îngreuna despărțirea de cineva înainte de a fi sigur că vreau să fiu cu acea persoană? De unde să știu că sunt sigur?
Inerția nu este ceva atât de misterios odată ce oamenii o vor vedea clar. Noi toți o experimentăm în multe feluri în viața modernă. Dar mulți cred că problema e căsătoria, nu coabitarea. Când te hotărăşti să îţi petreci viaţa alături de cineva, trebuie să accepţi că acest angajament presupune să renunți la alte opțiuni. Dar prea mulți oameni renunță la opțiuni înainte de a face o alegere reală.
