Joc MACABRU în Siria: femei gravide ținte pentru lunetiști
Lunetiştii împuşcă burţile gravidelor din Siria. „Este un joc de tras la ţintă”
Un chirurg britanic care a lucrat timp de cinci săptămâni într-un spital din nordul Siriei a declarat sâmbătă pentru Times şi BBC că a îngrijit mai multe femei însărcinate care au fost vizate în mod deliberat de luneşti.
„Este evident că lunetiştii jucau un fel de joc”, a declarat pentru BBC David Nott, chirurg vascular în două spitale londoneze, care s-a întors săptămâna trecută în Siria.
„Într-o zi, aveam pacienţi care erau cu toţii răniţi în zona inghinală. Într-o altă zi, erau doar răniţi în piept sau abdomen. Şi apoi au fost femei însărcinate în ultimul trimestru care au venit după ce fuseseră rănite”, a povestit el pentru postul de televiziune.
„În funcţie de primul pacient pe care îl primeam dimineaţa, aproape că puteam să spunem ce vom vedea tot restul zilei”, a explicat pentru Times.
„Era un joc. Am auzit că lunetiştii câştigau pachete de ţigări când atingeau un număr considerabil de ţinte”, a adăugat el pentru cotidian.
Medicul a explicat că a acordat îngrijiri într-o zi unui număr de peste şase femei însărcinate rănite de lunetişti. Într-o altă zi, două femei în ultimul trimestru de sarcină au fost spitalizate succesiv. Cele două au supravieţuit, dar copiii lor erau morţi când au ajuns la spital.
David Nott, care este chirurg vascular la spitalul londonez Chelsea and Westminster şi printre ai cărui pacienţi se numără fostul premier Tony Blair, a estimat că a îngrijit în proporţie de 90 la sută civili.
El pleacă în medie o lună pe an în misiune umanitară în zonele de conflict pentru a oferi îngrijiri. El a mers în Republica Democratică Congo, în Bosnia, Libia, Ciad, Sudan, iar acum a fost a doua oară când a mers în Siria.
Articol relatat de mediafax.ro