Adu-ți aminte că, nu după multă vreme, vei lăsa pe toate cele văzute, cerul și pământul, oamenii și lucrurile
Aduceți-vă aminte fraților de acea înfricoșătoare Judecată, când va veni acea zi și noaptea cea înfricoșătoare, adică noaptea păcătoșilor și ziua drepților, când se va sparge soborul și se vor risipi lucrurile cele rele și mincinoase. Atunci, se va lămuri fiecare, lucrurile lui, și cinstea lui, bogatul și împăratul, bărbatul și femeia. Atunci, viață bună se va cere de la noi și fapte bune, nu mărire și bogăție slăvită, nici sărăcie și stare proastră.
Mie, va zice Domnul, fapte dă-Mi, și, chiar de ești rob, vei fi mai mare decât cel liber. Sau de ești femeie, mai mare vei fi decât bărbatul, de viețuiești după Legea lui Dumnezeu și după Scriptură. Să ne lepădăm, deci, de noi înșine și de voile noastre și să urmăm lui Dumnezeu.
O, de câte ori s-a ridicat această mare a vieții și faptele trupului acestuia câte valuri au făcut? Câte tulburări, câte furtuni, câte înnecări, câte fărădelegi, câte greșeli, câte ispite și lacrimi, câte rele în toate cetățile, câte prin case, câte certuri prin târguri? Și ce este în ajutorul omului sau în puterea lui? Toate sunt pline de frică: nașterea lui în durere, moartea înfricoșată, iar cele de după moarte, negrăite și nespuse cumpăniri în inimile noastre sunt, și bune și rele. Că, în ce parte ni se pleacă gândul, într-acolo și jugul trage. Bate, dar, cu îndrăzneală, ca să-ți deschidă ție degrab.
Adu-ți aminte că, nu după multă vreme, vei lăsa pe toate cele văzute, cerul și pământul, oamenii și lucrurile. Adu-ți aminte că ești nimic, cu trupul și cu sufletul, că puțin necaz de tulbură pe tine, puțină durere te arde pe tine, un cuvânt prost te răscolește pe tine. Deci, pentru ce nu te desparți tu puțin de viața aceasta? Eu îți spun ție că ești dator a te muta de aici, și, sus, înlăuntrul porților cerești, să-ți faci ție cort și, acolo, de-a pururi să petreci. Ci te roagă lui Dumnezeu până la moarte, ca să te primească pe tine cu milostivire, și, la vremea aceea, să-ți deschidă ție degrabă, iar până ce ești pe pământ, pleacă-ți genunichii către Dumnezeu: sus să-ți ai sufletul, iar cu fața de-a pururi să acoperi pământul, ca să te vadă pe tine, că mai mult petreci ostenindu-te în rugăciune și adu-ți aminte de cele viitoare și rele și bune. Că acestea aduc frica lui Dumnezeu, și aduc lucrurile cele sufletești. Că săraci suntem toți și nu avem pe nimeni ajutor și sprijinitor, decât numai pe Dumnezeu.
Drept aceea, despărțindu-ne cu sufletul de toate, să ne îngrijim de noi înșine. Adu-ți aminte de păcatele tale și de osândirea ta. Adu-ți aminte că ești om muritor, bolnăvicios și pătimaș, spurcat și necurat. Adu-ți aminte că ești om cu viață mâhnită și plină de primejdii, care pe mulți, și buni și răi, înțelepți și neînțelepți, bogați și săraci, i-a pierdut. Adu-ți aminte că ești om, având oase smerite, de la picioare și până la cap, neputând suferi nici osteneală de o zi și nicio noapte să priveghezi. Adu-ți aminte că ai greșit lui Dumnezeu cu fapta, cu cuvintele și cu gândurile. Adu-ți aminte că ziua și noaptea te lupți cu leul și cu șarpele. Adu-ți aminte câte suflete sunt sub pământ, care n-au luat în seamă frica lui Dumnezeu și acum nu câștigă odihnă rugându-se, ci, întru cele mai de jos ale firii, își plâng rătăcirile lor, lenevirea și desfătarea, precum și vătămările certurilor lor. Adu-ți aminte că, după puțină vreme, vei muri și te vei osândi. Să nu încetezi a grăi acest mic cuvânt, ci să-l scrii în sufletul tău și în inima ta și să-l legi pe el de grumazul tău și anume: „Greșit-am Doamne, miluește-mă!”. Mai bună îți este ție aceasta, decât o coronă împărătească, pentru că aceea pe mulți în muncă pogoară, iar acest cuvânt în viața veșnică duce. Întru acestea să te înveți și întru acestea de-a pururea să fii.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Proloagele – volumul I, Editura Bunavestire, Luna ianuarie, ziua 31, Întru această zi cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre pocăință și răsplătirile Judecății.
