Când dorești să faci o faptă bună, pregătește-te să înfrunți ispitele!
Când omul începe să trăiască cu credinţă fierbinte, vrăjmaşul binelui îl întâlneşte de obicei cu diferite şi straşnice ispite, pentru ca el, îngrozindu-se de aceasta, să înceteze fapta bună.
Când vei dori să începi vreo faptă bună, mai întâi pregăteşte-te pentru a înfrunta ispitele care vor fi îndreptate asupra ta. Să le înfrunţi curajos şi să nu te clinteşti în nădejdea ta întru Dumnezeu.
Când omul începe să trăiască cu credinţă fierbinte, vrăjmaşul binelui îl întâlneşte de obicei cu diferite şi straşnice ispite pentru ca el, îngrozindu-se de aceasta, să înceteze fapta bună.
Dar dacă nu te vei pregăti pentru a întâmpina ispitele, atunci păzeşte-te de a săvârşi virtuţi. Omul care se îndoieşte de ajutorul lui Dumnezeu, chiar fără ispite se teme şi de umbra lui.
Conştiinţa proprie trebuie să fie învăţător şi martor pentru fiecare om.
Când faci vreun lucru, nu rosti cuvântul fără să te gândeşti bine. Orice lucru făcut în grabă nu poate fi bun.
Până nu-ţi cunoşti prietenul, nu-i deschide taina. Prietenul linguşitor îţi poate deveni duşman.
Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ – Crinii țarinei sau Flori preafrumoase adunate pe scurt din Dumnezeiasca Scriptură