Despre astrologie, zodiac, horoscop
Astrologia
Aceasta se poate împărţi în două categorii:
Zodiacul – acesta are de-a face cu luna în care ne-am născut.
Horoscoapele – acestea sunt zilele din calendar care depind de poziţia stelelor.
Zodiacul
Descriere
Există douăsprezece semne (unul pentru fiecare lună). Ele se numesc: Balanţă, Berbec, Scorpion şi aşa mai departe. Oamenii care se interesează de acestea cred că, depinzând de luna în care s-au născut, ei vor depinde de un semn zodiacal. Iar depinzând de semnul corespunzător ei vor avea caracterul aferent. Cu alte cuvinte, ceea ce eşti nu depinde de tine, ci de semnul tău zodiacal.
Influenţa fiecărui semn începe în jurul datei de 21 a fiecărei luni, continuând în luna următoare; de pildă, Scorpionul aparţine lunii noiembrie. Acesta „îşi exercită influenţa” începând cu ziua de 23 octombrie şi se sfârşeşte pe 22 noiembrie. Astfel, dacă ar fi să te naşti în acest răstimp (chiar la ora 24 fără un minut în ziua de 22 noiembrie), atunci vei avea caracterul asociat cu Scorpionul, a cărui trăsătură este perfidia!
Fireşte, nu se poate spune că este vina ta că eşti aşa. Eşti o victimă! Semnul este de vină, momentul naşterii. Ar fi fost altfel dacă mama şi-ar fi început travaliul ceva mai devreme, ai fi fost născut cu un minut înainte de ora 24, pe 20 octombrie, ai fi fost în Balanţă. În acest caz ai fi fost diferit ca persoană, ai fi avut o fire diferită. Ai fi fost cinstit şi bun, toate din pricina bunului tău semn zodiacal.
Dacă un prieten de-al tău are acelaşi semn, atunci el sau ea va avea acelaşi caracter ca şi tine. Dacă există vreo diferenţă, aceasta s-ar datora faptului că aţi fost născuţi în zile diferite (horoscop vine din greceşte şi înseamnă „a te uita la ceas”).
Întrebări
Dar, despre gemeni – care au acelaşi semn zodiacal şi acelaşi horoscop, dar, cu toate acestea, sunt diferiţi – ce putem spune? Unul poate fi temperat, altul mai mânios; unul poate fi nesincer, altul cinstit şi aşa mai departe. În acest caz, ce pretenţii am putea avea de la zodiac şi horoscop?
Pe de altă parte, unii oameni au semne zodiacale diferite, dar, cu toate acestea, manifestă însuşiri de caracter asemănătoare. Cum putem explica acest fapt prin prisma zodiacului?
Să zicem că există gemeni identici, cu acelaşi semn zodiacal, acelaşi horoscop şi aceleaşi însuşiri. Unul este la fel de avar şi vulgar ca şi celălalt. Dar unul dintre ei „vede lumina” şi devine milostiv, credincios creştin, chiar monah sau monahie. Cu toate acestea, celălalt rămâne la fel ca mai înainte. Cum poate fi explicat acest lucru?
Dacă, de exemplu, eşti Scorpion şi vrei să scapi de presupusa perfidie asociată acestui semn, pot oare oamenii să creadă că semnul zodiacal în sine te-ar putea împiedica de la a face aceasta?
Pe scurt
• Personalitatea noastră nu se formează şi nu este formată de factori externi care acţionează independent de voinţa noastră, ci de factori interni, precum modul de gândire şi voinţa liberă.
• Vai de „soarta” noastră, dacă am fi nişte roboţi controlaţi, dependenţi de obiecte neînsufleţite (semne zodiacale şi horoscoape)!
Horoscoapele
Cei ce se ocupă cu astrologia consideră că horoscopul pentru fiecare în parte determină evenimentele de zi cu zi pe care le trăim (viaţa) şi chiar viitorul! Cu alte cuvinte, orice ţi s-ar întâmpla de-a lungul vieţii este scris în horoscop. Aşa că n-are nici un rost să ne facem probleme sau să tânjim după un viitor mai bun. Astrologii care vă cercetează horoscopul vă pot spune ce soartă veţi avea. În Grecia era cineva care-şi făcea reclamă astfel: „Prin horoscopul tău, îţi pot prezice cursul vieţii”. Prostii!
Luaţi aminte aici. Oare tu, persoană cu cap, raţională, te vei încredinţa de viitorul tău cu ajutorul unui obiect neînsufleţit, şi NU prin credinţa în Pronia lui Dumnezeu? În primul caz, dacă horoscopul îţi aduce ceva rău, nu-ţi vei permite să reacţionezi cumva sau să-l respingi. Dar, dacă Dumnezeu îţi aduce ceva „rău”, murmuri şi te plângi. Ai fi în stare să-L respingi şi pe Dumnezeu! Dar pe horoscopul tău nu…
Nu-i aşa că n-ar strica un strălucit exemplu de credinţă? Nu-i aşa că n-ar strica un admirabil exemplu de dreaptă socoteală?
Cei care cred în horoscop, n-au nici credinţă şi nici nu sunt raţionali. Oamenii care cred în horoscop sunt aceia care n-au credinţă şi nici dreaptă socoteală.
Este oare cu putinţă?
Stelele sunt neînsufleţite. Şi asta nu e tot. Ele se află la milioane de ani lumină. Dacă ar avea ochi, ar vedea uriaşul pământ ca pe o mică aşchie sau nu l-ar vedea deloc. Închipuiţi-vă cum v-ar vedea pe voi, cei care trăiţi pe această aşchie. V-ar vedea ca pe ceva minuscul: chiar ni se cere să credem că stelele care sunt NEÎNSUFLEŢITE, moarte, pot fi „deranjate” pentru chestiuni legate de viitorul a ceva aşa de minuscul?
În plus, iată o dovadă practică: la sfârşitul anului 1987, astrologii au prezis „soarta” unor personalităţi proeminente pentru anul 1988.
• Puternicului Mihail Gorbaciov i-au spus: „În 1988, el va divorţa de soţia lui – Raisa. Ei bine, nu s-a întâmplat. Ei încă rămăseseră un cuplu fidel, când, în 1999, doamna Gorbaciov a murit.
• Cristinei Onassis i-au prezis: „În 1988, ea se va căsători”. În 1988, Cristina Onassis a murit!
• Girolamo Cardano (1501-1575) a fost un eminent matematician, medic şi, notaţi, astrolog. El a stabilit horoscoapele pentru mai mulţi oamenii celebri, apoi pentru sine însuşi. Anticipând că va trăi 75 de ani, şi având o sănătate foarte bună în momentul plinirii vremii, el şi-a salvat reputaţia printr-un tertip foarte simplu: sinuciderea!
Deşi în vremea lui Cardano era un lucru obişnuit ca oamenii de ştiinţă să creadă în astrologie, astăzi nu mai este aşa. O sută nouăzeci şi doi de oameni de ştiinţă din toată lumea, dintre care nouăsprezece au luat premiul Nobel, s-au opus astrologiei, descriind-o ca fiind „mitologie”. Cu toate acestea, unele sărmane suflete încă mai cred că este „înţelepciune”.
Sursa: Arhim. Vassilios Bacoiannis ÎNFRUNTÂND DIAVOLUL ŞI VRĂJITORIA. marturieathonita.ro